Categories: DivertisExterneȘtiri

Cum e pe lumea cealaltă? Unde ne ducem după ce murim? Vezi explicaţiile oamenilor de ştiinţă. VIDEO

Un grup de oameni de ştiinţă a ruinat speranţele celor care cred în “moartea…altfel”, cum ar fi luminile de la capătului unui tunel, desprinderea de corp ori senzaţia de pace sufletească.

Cercetătorii de la universitatăţile din Edinburgh şi Cambridge consideră că ceea ce trăim în apropirea morţii înseamnă de fapt încercarea creierului de a aplica un sens procesului, scrie Daily Mail.

Dr. Caroline Watt este de părere că cea mai frecventă viziune, cea a luminii care atrage oamenii spre viaţa de apoi, „este probabil produsă de moartea celulelor pe care le folosim pentru a procesa lumina percepută de ochi şi decodificată în imagini”.

„Cea mai probabilă explicaţie este că nu călătoreşti într-un tărâm spiritual, ci pur şi simpu creierul încearcă să îşi explice experienţa neobişnuită prin care trece,” menţionează dr. Watt, într-un material publicat de Trends in Cognitive Sciences.

Experienţa aproape de moarte apare atunci când substanţele cuantice care formează sufletul părăsesc sistemul nervos şi reintră în Univers, unde au existat de la începutul timpului, au concluzionat Dr. Stuart Hameroff, director al Centrului de Studii al Conştiinţei de la Universitatea din Arizona, şi fizicianul britanic Sir Roger Penrose.

sursa: antena3.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago