Categories: PoliticSocialȘtiri

Cum argumentează Natalia Moloșag activitatea lui Dumitru Godorog în cadrul Oficiului Ombudsmanului

Avocata Poporului, Natalia Moloșag, denunțată în spațiul public pentru faptul că ar fi admis activitatea în cadrul Oficiului Ombudsmanului a unei persoane care nu este angajată oficial și care i-a fost client, a venit cu explicații pe marginea acestor informații.

Ea a argumentat că Dumitru Godorog, persoana despre care este vorba, a fost acuzat anterior și condamnat pentru proxenetism, dar și-a ispășit pedeapsa. Avocata Poporului a confirmat că l-a angajat în calitate de șofer și agent de pază, în baza unui contract de prestări servicii, în mod gratuit. Potrivit Nataliei Moloșag, în acest fel, i-ar fi oferit acestuia șansa la reabilitare și integrare în societate, după ieșirea din închisoare, subliniind că el s-ar fi manifestat ca o persoană de încredere.

Totodată, Natalia Moloșag a declarat că ar fi avut nevoie de serviciile lui, deoarece ar fi fost supusă presiunilor din partea unor angajați din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, după ce a inițiat controale privind managementul și administrarea instituției, care ar fi scos la iveală mai multe nereguli.

Avocata Poporului a mai declarat că s-ar dori reducerea ei la tăcere și a  anunțat că este gata să-și dea demisia, după încheierea controlului.

”Imediat după finalizarea controlului și informarea organelor de drept despre rezultatele acestui control, pentru a nu afecta imaginea și credibilitatea instituției, voi precăuta posibilitatea prezentării demisiei din funcție (…). Din data de 23 septembrie, când am intrat în funcție, eu nici pe departe nu înțelegeam care este situația, care este echipa. În spațiul public și în cadrul Oficiului Avocatului Poporului, în care e urma să mă prezint, au fost semnale că nu vor să mă vadă.  I-am cerut ajutor acestui om, să mă ajute și să mă sprijine, încheind un contract de prestare servicii cu titlul gratuit, ca personal auxiliar, deci, ca șofer, care îmi asigura securitatea inclusiv fizică, pentru că eu am fost amenințată. Aveam nevoie lângă mine de un om de încredere”, a spus Natalia Moloșag.

Organizațiile membre ale Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic și-au exprimat, marți, îngrijorarea față de această situație, despre care a relatat presa, solicitând explicații publice din partea Avocatei Poporului privind statutul cetățeanului  Dumitru  Godorog  în  cadrul  instituției, iar structurilor competente – să investigheze circumstanțele apărute în presă.

Natalia Moloșag a fost votată de Parlament în funcția de Avocat al Poporului la 23 septembrie, 2021, pentru un mandat de 7 ani. Opoziția a denunțat un posibil conflict de interese, întrucât Natalia Moloșag, a reprezentat-o în instanță, în calitate de avocată, pe Maia Sandu, pe când era candidata Partidului Acțiune și Solidaritate la prezidențiale.

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

2 ore ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

3 ore ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

7 ore ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

o zi ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

o zi ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

3 zile ago