Select your Top Menu from wp menus

Cum a reflectat presa străină învestirea lui Timofti

În Republica Moldova a avut loc inaugurarea noului preşedinte, Nicolae Timofti. La ceremonia de inaugurare care s-a desfășurat la Palatul Republicii au participat reprezentanți ai actualei conduceri a ţării, deputaţi, diplomaţi acreditaţi şi reprezentanți ai societății civile, scrie portalul de știri rusesc Vesti.

 

Potrivit Ria Novosti, preşedintele ales al Republicii Moldova Nicolae Timofti a depus jurământ în timpul inaugurării sale. Agenția de presă pune accentul pe faptul că noul lider de la Chișinău s-a pronunțat pentru păstrarea relaţiilor tradiţionale de prietenie cu Federația Rusă, iar problemele existente între cele două ţări trebuiesc rezolvate de pe poziţii de egalitate, în cadrul unui dialog.

Mulţi experţi sunt de părere că noua guvernare din Republica Moldova se va sprijini în mare parte pe susținerea României. „Alianţa pentru Integrare Europeană”, cu voturile căreia Nicolae Timofti a devenit preşedinte susţine că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este posibilă doar împreună cu România, informează BBC.

Postul de televiziune se bazează pe raportul grupului analitic „Da Vinci”, potrivit căruia integrarea sau unirea cu România ar putea în viitor să devină un mijloc de apropiere de Uniunea Europeană.

Preşedintele nou ales, Nicolae Timofti, nici măcar nu reușise să preia funcția, acesta a fost deja catalogat în presa galbenă de la Chișinău drept un adept al unirii cu România şi un „proiect anti-rusesc,” scrie publicația ucraineană Zerkalo Nedeli.

Potrivit sursei citate, toată această campanie de dezinformare îndreptată împotriva lui Nicolae Timofti nu este altceva decât o intrigă spumoasă, „în special dacă e să analizăm la rece discursul său de inaugurare destul de echilibrat”. Publicația a atras atenția asupra faptului că enumerând vectorii politicii externe moldovenești, Timofti a menționat în primul Ucraina, şi apoi România și Rusia. Totodată, noul președinte nu a menționat problema retragerii trupelor ruse şi alte „păcate de moarte” care i se impută de elite politice din Rusia.

sursa: Unimedia.md

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cum-a-reflectat-presa-straina-investirea-lui-timofti/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19