Select your Top Menu from wp menus

Culmea hoţiei: Poliţia a fost prădată de peste 30 de kilograme de droguri

Peste 30 kg de haşiş şi marijuana, confiscate de poliţia cantonului Fribourg şi stocate într-un depozit, au fost furate de indivizi neidentificaţi, a anunţat poliţia elveţiană.
Furtul, comis la sfârşitul anului 2012, nu a fost descoperit decât la jumătatea lunii martie a.c., a adăugat poliţia, precizând că o anchetă este în curs. Concret, poliţia cantonală a constatat în 13 martie că 28,6 kg de haşiş şi 4,8 kg de marijuana, provenind din confiscări efectuate în trei cazuri diferite, fuseseră furate dintr-un depozit situat la Chatillon, în apropiere de Fribourg.
În 5 decembrie 2012, poliţia cantonală a descoperit că o gratie a unei ferestre din spatele clădirii fusese tăiată. Poliţia a conchis că infractori necunoscuţi au încercat să pătrundă în imobil, dar nu au reuşit. Responsabilul administrativ al obiectelor confiscate a descoperit dispariţia drogurilor decât în 13 martie, când a vrut să le supună unor analize, scrie Agerpres.
Depozitul prădat avea sistemul de alarmă întrerupt din motive tehnice în momentul jafului.

sursa: agerpres.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/culmea-hotiei-politia-a-fost-pradata-de-peste-30-de-kilograme-de-droguri/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19