Categories: EconomicSocialȘtiri

Cuantumul salariului minim garantat în sectorul real va fi majorat până la 3500 lei

Guvernul a aprobat majorarea cuantumului salariului minim garantat în sectorul real până la 3500 de lei, începând cu 1 aprilie 2022. Decizia a fost luată urmare a consultărilor cu partenerii sociali, în cadrul dialogului tripartit pe platforma Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective. 

Statul reglementează salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară, conform Legii salarizării nr. 847/2002, prin stabilirea mărimii cuantumului minim garantat a salariului în sectorul real, dar şi unele norme şi garanţii de stat (plata sporurilor de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, plata orelor de noapte, plata orelor suplimentare, plata pentru orele de staţionare şi aflarea în şomajul tehnic etc.).

Proiectul aprobat își propune să asigure o creștere continuă a garanțiilor minime în domeniul salarizării, în vederea menținerii puterii de cumpărare a salariaților și asigurării unui mediu concurențial echitabil la nivel regional și internațional.

Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminează anual de către Guvern, în funcție de creșterea sumară anuală a indicelui prețurilor de consum și a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o zi ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o zi ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

3 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

4 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

4 zile ago