Pe
data de 12 martie 2020, la Chișinău a avut loc reuniunea Rețelei 
ONG-urilor pentru combaterea torturii. Au participat organizații de pe 
cele două maluri ale râului Nistru, fapt care a permis reprezentanților 
acestor organizații să-și împărtășească experiența, să discute despre 
planurile lor, care vin în directă concordanță cu obiectivele acestei 
rețele, menite să împărtășească experiențele între ONG-uri, să-și 
sporească cunoștințele despre tortură și modalitățile de combatere a 
torturii, inclusiv prin influențarea autorităților pentru a-și 
intensifica activitățile de combatere a torturii.
Această rețea a fost creată de Institutul pentru Democrație (Comrat) în 
parteneriat cu Institutul Național al Femeilor din Moldova (Chișinău) și
Centrul Media din Transnistria (Tiraspol) cu sprijinul Uniunii 
Europene, prin Instrumentul European pentru Democrație și Drepturile 
Omului în cadrul proiectului „Toți împreună spunem NU torturii în 
Moldova: Societatea civilă împotriva torturii”.
Participanții au reacționat pozitiv la această întâlnire a rețelei, 
deoarece au reușit într-o atmosferă informală să comunice în mod activ 
cu organizațiile neguvernamentale din alte regiuni, pentru a afla mai 
multe despre situația de pe partea cealaltă a Nistrului.
În cadrul ședinței de lucru a Rețelei, Andrei Borșevski, Președintele 
Institutului pentru Democrație, a vorbit participanților despre 
proiectul „Toți împreună spunem NU torturii în Moldova: societatea 
civilă împotriva torturii”.
Invitat de onoare al întâlnirii a fost Robert Keane, ofițer pentru 
drepturile omului din cadrul Ambasadei SUA în Moldova. În cadrul unei 
discuții informale, dl. Robert Keane a discutat cu participanții 
situația în domeniul drepturilor omului în Moldova, inclusive în 
domeniul torturii.
Ana
Cerneva le-a spus participanților despre concursul de propuneri în 
cadrul Fondului LEADER-UE 2020, inclusiv despre sarcinile concursului de
propuneri, cine poate aplica la acest concurs și modul de depunere a 
cererii.
Directorul
proiectului, Andrei Borșevski, a mai spus că au fost organizate 31 de 
seminare pentru 676 de angajați ai penitenciarelor, polițiști și 
angajați ai instituțiilor de psihiatrie. Participanții  au fost 
informați despre Mecanismul preventiv național, despre inadmisibilitatea
torturii și responsabilitatea pentru acestea. De asemenea, au fost 
organizate 11 seminare pentru 282 de studenți ai Facultăților de Drept 
din Moldova, în timpul cărora viitorii polițiști au aflat despre 
inadmisibilitatea torturii și au devenit mai intoleranți fată de acest 
fenomen. Au avut loc 23 de seminare pentru 502 de deținuți, pacienți cu 
tulburări mentale etc. Aceștia au aflat despre metodele legale de 
combatere a torturii.
Pe parcursul anului, trei centre de asistență juridică, psihologică și 
de reabilitare a victimelor torturii și a altor tratamente dure, inumane
sau degradante (Chișinău, Comrat și Tiraspol) au primit numeroase 
plângeri din partea a 918 cetățeni moldoveni (inclusiv victime ale 
torturii și a altor tratamente dure, inumane sau degradante, în total – 
284 beneficiari).
De asemenea, în timpul întâlnirii, participanții au discutat programul 
de granturi mici, din cadrul proiectului. Luiza Doroșenco, directorul 
Centrului Media Transnistria și coordonator de proiect în regiunea 
transnistreană,  a vorbit  pe scurt despre activitatea Centrului de 
asistență Juridică, Psihologică și de Reabilitare a victimelor torturii 
din Tiraspol.
Acest proiect este implementat cu suportul financiar al Uniunii 
Europene. Coordonatorul proiectului este Institutul pentru Democrație – o
organizație publică înregistrată oficial la Ministerul Justiției al 
Republicii Moldova în ianuarie 2007.
În anul 2016, pentru realizări excelente în domeniul drepturilor omului,
Institutul pentru Democrație a câștigat premiul Asociației Occidentale a
Cluburilor UNESCO cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor 
Omului. Pentru realizări remarcabile în desfășurarea activităților în 
domeniul drepturilor omului în anul 2016, revista științifică 
internațională „Supremația Dreptului” a recunoscut Institutul pentru 
Democrație ca fiind organizația anului.
Institutul pentru Democrație (Comrat)
12 martie 2020
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…