Categories: PoliticSocialȘtiri

Cu certuri, acuzaţii şi proteste a debutat prima şedinţa a Parlamentului din această toamnă

Prima şedinţă a parlamentului din sesiunea toamnă-iarnă a început cu un şir lung de solicitări ai deputaţilor PCRM, PL şi PSRM privind audierea în plen a mai multor miniştri. Invitarea acestora în plenul parlamentului era motivată prin situaţia dubioasă în jurul Băncii de Economii, concesionării Aeroportului neclaritatea în domeniul agricol, reformele din educaţie, sănătate şi iniţiativa de introducere a posturilor migraţionale pe Nistru. În cursul acestor solicitări s-au rostit mai multe acuzaţii la adresa actualei coaliţii de guvernământ. De partea cealaltă reprezentanţii Coaliţiei pentru integrare europeană le-au respins. Din toate cerinţele de audiere a conducătorilor executivului republican şi a altor autorităţi centrale s-a dat curs doar celei formulate de deputatul PLDM, Valeriu Streleţ referitoare la
Ministrul de Interne, Dorin Recean, şi procurorul general, Corneliu Gurin. Aceştia vor fi audiaţi de către deputaţi în cazul omorului de la Durleşti şi reţinerii suspectului în acest caz.
Ieri, 25 septembrie, ministrul de Interne, Dorin Recean, a declarat în cadrul unui briefing de presă că, în timpul perchiziţiei la domiciliul activistului comunist Mihail Amerberg, bănuit în cazul dublului asasinat de la Durleşti, au fost depistate muniţii, gloanţe expansive şi chiar aruncătoare de grenade, toate deţinute ilegal. La rândul lor, deputaţii comunişti susţin că cetăţeanul nu este implicat în săvârşirea dublului omor, iar aceste acţiuni sunt o comandă politică a guvernării, care încearcă să intimideze activiştii opoziţiei.
Solicitările de a invita premierul Iurie Leancă, ministrul Finanţelor , Anatol Arapu şi cel al Economiei, Valeriu Lazăr în problema Băncii de Economii şi Aeroportului Chişinău a fost respinsă de alianţa de guvernare.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

o săptămână ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

o săptămână ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o săptămână ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

o săptămână ago