Select your Top Menu from wp menus

CSP Orhei spune că apa din iaz este bună pentru scăldat. Despre apa din piscine nu ştie nimic

Apa din iazul din Orhei este bună pentru scăldat. Despre aceasta a relatat Pavel Doibani, şef de secţie la Centrul de Sănătate Publică (CSP) Orhei. Potrivit acestuia, probele de laborator au arătat că apa corespunde normelor sanitare. Instituţia a eliberat deja Primariei Orhei autorizaţie de funcţionare, inclusiv pentru plaja, unde nisipiul  urmează a fi împrospătat.

În acelaşi timp, reprezentantul CSP a declarat că nu deţine informaţii despre piscinele, care au fost promise în cadrul centrului „OrheiLand”. “Nu avem absolut nici o informaţie. […] Nu ştim nici din ce sursă va fi apa. Văd că lucrările sunt în toi. Noi am avizat selectarea terenului pentru construcţie şi proiectarea construcţiei, dar cu părere de rău, Primăria nu a apelat la serviciile noastre pentru darea obiectului în exploatare“, a spus Pavel Doibani.

Câteva comunicate emise  pe durata lunii mai de Primăria Orhei şi interviuri televizate ale primarului Ilan Shor,  au anunţat că deschiderea „OrheiLand” va avea loc pe 1 iunie. În amiaza zilei de astăzi, 31 mai, arhitectul şef al municipiului Orhei, Iulian Morarescu, a declarat pentru Radio Orhei că lucrările la construcţie vor fi încheiate astăzi şi că tot astăzi va avea loc recepţia la terminarea lucrărilor. Acesta nu a putut, însă, spune pentru ce oră a fost programată recepţia lucrărilor.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/csp-orhei-spune-ca-apa-din-iaz-este-buna-pentru-scaldat-despre-apa-din-piscine-nu-stie-nimic/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19