Până în prezent, la Orhei cazuri de gripă nu au fost înregistrate, iar infecţiile virale respiratorii acute (IRVA) şi pneumoniile se menţin în limitele anilor precedenţi. Despre aceasta a relatat Lidia Bordian, şefa secţiei epidemiologia bolilor transmisibile la Centrul de Sănătate Publică (CSP) Orhei în cadrul emisiunii “Să fiti sănătoşi”, care a avut loc ieri, la Radio Orhei.
Potrivit Lidiei Bordian pe durata lunii noiembrie în raionul Orhei s-au înregistrat săptămânal în jur de 120 de cazuri de IRVA, din care 80% – prinre copii. Aceste îmbolnăviri au avut forme uşoare şi medii, fiind tratate la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie.
Pneumoniile nu au trecut de 20-22 de cazuri pe săptămână , iar bolnavii – majoritatea de asemenea copii, dar şi pesoane vârstnice – au fost internaţi în secţiile Spitalului raional.
Lidia Bordian a menţionat că perioada de vârf a îmbolnăvirilor aparatului respirator, inclusiv a gripei, cade pe sfârşitul iernii.
Mai multe, aflaţi din emisiunea “Să fiţi sănătoşi” care va fi reluată pe post vineri, 11 decembrie.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…