Select your Top Menu from wp menus

CSM va propune repetat Președintei Maia Sandu numirea în funcție a unui judecător din Orhei, care a fost respins anterior de șefa statului

Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat astăzi, cu majoritatea de voturi cererile a nouă judecători pe care îi va propune repetat șefei statului Maia Sandu pentru numire în funcție până la atingerea plafonului de vârstă și a respins cererile a altor șapte.
Printre judecătorii cererile cărora au fost aprobate se numără Iurie Movilă de la Judecătoria Orhei.
Iurie Movilă a fost numit judecător la Orhei, pe termen de 5 ani, în luna martie 2017. Anterior, el a fost, timp de doi ani, consultant la Curtea Supremă de Justiție, iar înaintea angajării la Orhei a lucrat la „Drumuri Căușeni” SA.

În anul 2022, el s-a declarat surprins de faptul că președintele Maia Sandu a refuzat, de rând cu alți colegi, să-i prelungească mandatul de judecător până la atingerea plafonului de vârstă. „Nu am figurat în nicio cauză penală, cum este indicat în scrisoare[a Maiei Sandu], și e clar că mă consider nevinovat”, a declarat atunci magistratul.

Astfel, în mai 2023, numele lui Movilă s-a regăsit în lista magistraților care au solicitat CSM să fie înaintați repetat spre numire în funcție până la vârsta de pensionare, dar examinarea chestiunii a fost amânată.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/csm-va-propune-repetat-presedintei-maia-sandu-numirea-in-functie-a-unui-judecator-din-orhei-care-a-fost-respins-anterior-de-sefa-statului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19