Categories: PoliticȘtiri

CSM nu a acceptat iniţierea urmăririi penale contra unui magistrat

Consiliul Superior al Magistraturii a respins sesizarea procurorului general interimar cu privire la eliberarea acordului pentru pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere a unui magistrat din cadrul Judecătoriei Buiucani. Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se menţionează că procurorul a solicitat permisiunea pentru iniţierea urmăririi penale, după ce magistratul ar fi pronunţat cu bună-ştiinţă o încheiere ilegală în dosarul BEM, transmite IPN.

În luna martie 2016, respectivul magistrat a respins demersul Procuraturii Anticorupţie privind aplicarea, în privinţa fostului preşedinte al Comitetului de creditare al Băncii de Economii, a arestului preventiv pentru 30 de zile. Prin urmare, judecătorul a admis cererea avocaţilor privind revocarea măsurii preventive – arestul preventiv, cu eliberarea imediată a inculpatului din sala de judecată, chiar dacă termenul de arest preventiv, aplicat anterior în privinţa acestuia, nu expirase. Mai mult ca atât, magistratul a aplicat o normă de procedură, care nu putea fi aplicată în speţă, deoarece reglementează o altă etapă a procesului.

Procuratura menţionează că acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care, Procuratura Anticorupţie trimisese în judecată al zecelea dosar de învinuire a fostului preşedinte al Comitetului de creditare al BEM, acuzat că, de comun cu alţi patru foşti membri ai Comitetului au acordat credite neperformante în sumă de 244 milioane de lei. Încheierea judecătorului a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Chişinău, care a apreciat drept ilegală soluţia adoptată de instanţa de fond, ce a omis să-şi argumenteze poziţia în fapt şi în drept.

Procuratura Generală menţionează că pe parcursul ultimilor doi ani, acesta este al nouălea magistrat care scapă de urmărire penală, după ce CSM respinge demersul procurorului general la eliberarea acordului pentru pornirea urmăririi penale în cazul comiterii unor astfel de infracţiuni.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago