Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au dat acordul ca Domnica Manole, magistrată a Curţii de Apel Chişinău, să fie cercetată penal pentru că a adoptat o hotărâre prin care a obligat Comisia Electorală Centrală (CEC) să iniţieze referendumul republican privind alegerea preşedintelui ţării de către cetăţeni, la iniţiativa Platformei Demnitate şi Adevăr. Împotrivă s-au pronunţat trei membri: Dumitru Visternicean, Vera Toma şi Tatiana Răducanu. Potrivit sesizării depuse la CSM de către procurorul general interimar Eduard Harunjen, judecătoarea s-ar face vinovată de emiterea unei decizii ilegale şi depăşirea competenţelor prin faptul că şi-a permis interpretarea Constituţiei.
Luni seara, mai mulţi judecători ai Curţii de Apel Chişinău au semnat o declaraţie, publicată de portalul Anticoruptie.md, prin care îşi exprimă solidaritatea cu colega lor. „Procurorul general interimar şi-a asumat un atentat fără precedent la independenţa Justiţiei, contrar standardelor internaţionale în domeniul Justiţiei, contrar obiectivelor de integrare europeană promovate de corpul judecătoresc”, se arată în declaraţie.
Şi Asociaţia „Forumul Judecătorilor din România” a reacţionat la acest caz. „Niciun judecător nu poate soluţiona corespunzător în condiţii de teamă sau anticipând o favoare din orice sursă ori aflându-se sub orice influenţă neadecvată”, potrivit comunicatului de presă emis de Asociaţie.
Între timp, Domnica Manole s-a înscris din nou în cursa pentru suplinirea funcţiei vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiţie. Niciunul din cei patru candidaţi nu a fost însă acceptat de CSM. Magistrata nu este la prima încercare de a ocupa un fotoliu la CSJ. Anterior, Curtea Supremă de Justiţie a respins cererea prin care aceasta a contestat decizia Consiliului Superior al Magistraturii de a o promova pe Mariana Pitic, contracandidata lui Manole, la CSJ. Mariana Pitic a fost numită recent judecător la CSJ, deşi dintre cele şase persoane înscrise în concurs, judecătoarea Manole a acumulat cel mai înalt punctaj la Colegiul de selecție și cariera judecătorilor.
Instituții publice care sunt conduse de politicieni ce reprezintă diferite entități politice au abordări asemănătoare…
Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…
Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…
Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…
Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…
Anul trecut Întreprinderea Municipală ”Achiziții, Comerț și Piețe”, fondată de Consiliul Municipal Orhei a înregistrat…