CRONICA SITE-URILOR DE ŞTIRI FALSE: De la scumpirea lumânărilor în biserici cu 50% și taxe pentru moldovenii care vor merge în Europa, până la banane infectate cu virusul coronavirus

În luna februarie internauții au continuat să fie intoxicați cu știri false și titluri care induc în eroare. Astfel, un site de știri false a dezinformat că moldovenii trebuie să plătească 370 Euro pentru a intra în Europa. Un alt site a scris că lumânările la biserică se vor scumpi cu 50% din vina Maiei Sandu. În același timp, informațiile false despre Coronavirus au invadat rețelele sociale.

Fals: De la 1 martie, moldovenii vor trebui să plătească 370 Euro la intrare în UE

Site-ul de falsuri R.news-romania24.xyz a titrat: „Mai greu în Europa! De la 1 martie moldovenii cu pașaport biometric vor trebui să plătească taxa de 370 euro la vamă…”.  În text se face referire la așa-zise „modificări în legislația Uniunii Europene” și că: „cetățenii țărilor post-sovietice vor trebui să achite taxa de 370 euro pentru a intra în UE. Această taxa se plătește o singură dată pe an”.

Aceasta este o dezinformare, iar cetățenii moldoveni cu pașaport biometric pot călători și se pot afla în spațiul european până la 90 de zile, fără nicio taxă. UE nu introduce plăți și nici permise speciale de intrare în spațiul comunitar, însă din 2021, cetățenii din 60 de state, inclusiv din Republica Moldova care sunt scutiți de obligația de a deține viză, vor trebui să obțină o autorizație de călătorie în UE, valabilă trei ani, costul fiind de 7 euro. Falsuri similare au fost dezmințite și anterior de portalul Stopfals.md.

Fals: Lumânările de la Biserică se vor scumpi din vina Maiei Sandu

Tot mai frecvent, cei care publică dezinformări își numesc textele „pamflete”, chiar dacă ele nu au nimic comun cu genul literar de pamflet. Un astfel de articol a publicat recent site-ul Livenews.md: „Lumânările de la Biserică se vor SCUMPI! Inițiativa Maiei Sandu de a crește veniturile la bugetul de stat”. În text este vizată președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, care este etichetată cu referire la religie: „Cunoscută pentru politicile sale împotriva Bisericii, Maia Sandu a decis că, dacă nu poate impozita la general activitatea bisericii, aceasta va propune un proiect care stabilește o cotă de TVA de 50% pentru o lumânare vândută. Prin urmare, o lumânare care acum costă 10 lei, va costa deja cel puțin 15 lei”. Tot aici, se menționează că  „această inițiativă va fi printre primele înregistrate în Parlament de către Olesea Stamate, candidatul PAS, dacă va câștiga alegerile noi în circumscripția Hîncești”. Precizăm că Republica Moldova este un stat laic, iar cultele religioase sunt autonome, separate de stat. Astfel, statul nu se amestecă în activitatea cultelor religioase.

Fals: Coronavirusul este importat prin AliExpress

În goana după click-uri, în rețelele sociale au fost distribuite diferite invenții despre noua tulpină de coronavirus (COVID-19). Site-ul românesc de pamflete Timesnewroman.ro a titrat: China recunoaște că virusul ucigaș a scăpat din laborator cu recursul compensatoriu, acumulând peste 8.000 de distribuiri în rețelele sociale. Iar site-ul rusesc Googleik.ru a adunat într-un articol cele mai populare teorii conspiraționale despre coronavirus, anunțând că „Коронавирус приезжает с бананами” (în traducere: „Coronavirusul este importat împreună cu bananele”). La fel, se afirmă că „virusul poate veni din China în pachet cu căști noi sau în aspiratorul robot”, făcând referire la coletele primite prin intermediul AliExpress (un serviciu online de vânzare cu amănuntul cu sediul în China). Articolul este însoțit de câteva poze, care mai mult îi sperie pe cititori, decât îi informează.

Portalul Stopfals.md a dezmințit recent mai multe falsuri despre originea noii tulpini de coronavirus din China.

 Rețineți câteva indicii ale site-urilor de știri false:

  • Titlurile afectează emoțional și induc panică;
  • Deseori, la accesarea site-ului, cititorul poate vedea doar titlul și imaginea „știrii”, iar pentru a citi conținutul integral trebuie mai întâi să-l distribuie în rețelele sociale;
  • Unele site-uri de falsuri de maschează ca fiind „de pamflete”;
  • Pe site-uri nu pot fi accesate datele de contact ale echipei redacționale;
  • Nicio instituție media credibilă nu a publicat informații la această temă;
  • Nu este citată vreo sursă, citatul este inventat sau se face trimitere la surse anonime/inventate;
  • Imaginile care însoțesc informațiile nu au legende și, de multe ori, nu sunt din țara noastră;
  • Textele sunt lipsite de acuratețe, conțin multe greșeli gramaticale și stilistice.

Portalul Stopfals.md completează o listă cu site-urile care publică preponderent informații false, inventate. Cititorii sunt îndemnați să nu acceseze aceste site-uri și să nu distribuie informațiile false virale în mediul online.

LISTA SITE-URILOR DE ȘTIRI FALSE

Mariana Jacot

Stopfals.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

4 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

6 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago