Select your Top Menu from wp menus

Cristina Țărnă explică motivele renunțării la funcția de vicedirector CNA

Cristina Țărnă pleacă din funcția de vicedirector al Centrului Național Anticorupție. Cererea de demise pe care a depus-o a fost deja transmisă către Parlament.

„Consider că reformele anunțate și demarate în domeniul anticorupție reduc substanțial din politicile promovate cu expertiza CNA și implicarea mea în ultimii ani, fiind vorba de mai multe legi și politici care abia încep să fie puse în aplicare. În situația creată, în care viziunile pe care le împărtășesc nu sunt compatibile cu viziunile anunțate, nu văd rostul să rămân în această funcție. Țin să infirm speculațiile legate de interesul meu de a candida pentru alte funcții publice (ANI, ARBI) sau de a mă implica în activitate politică. Pentru moment, unicele mele intenții profesionale sunt legate de revenirea la activitatea de consultanță națională și internațională în domeniul de integritate și anticorupție”, menționează Cristina Țărnă, într-o postare pe o rețea de socializare, citată de IPN.

Cristina Țărnă invocă și motive legate de destabilizarea Agenției de Recuperare a Bunurilor (ARBI), care a reușit până acum să recruteze angajați, să inițieze semnarea acordurilor cu instituții omoloage străine etc. „Destabilizarea ARBI nou-create, autonome și independente în cadrul CNA îi va amâna inevitabil activitatea. Cu tot respectul pentru Ministerul Finanțelor, nu cred în independența și eficiența ARBI în cadrul Fiscului”, susține Cristina Țărnă.

Cât ține de motivele legate de reforma CNA, Cristina Țărnă menționează că de ceva timp știa că Ministerul Justiției pregătește reformarea, însă nu cunoștea prea multe detalii. „De curând am aflat concepția noii reforme: CNA se va transforma în avocatul businessmenilor și se va ocupa doar de stabilirea contravențiilor de corupție mică și foarte mică. Comentariile sunt de prisos. Această viziune de reformă mi-a dat un motiv în plus pentru demisie”, a notat Cristina Țărnă.

Cristina Țărnă a fost numită în funcția de vicedirector al CNA de Guvern, în gestiunea căruia se afla atunci structura, în noiembrie 2013.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cristina-tarna-explica-motivele-renuntarii-la-functia-de-vicedirector-cna/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19