Patriarhia Română îndeamnă ierarhii, clericii şi credincioşii ortodocşi să se roage pentru ploi liniştite, în această perioadă în care seceta afectează grav culturile agricole, scrie MEDIAFAX.
Reprezentanţii Patriarhiei au precizat, joi, într-un comunicat de presă, că perioada de secetă afectează grav culturile agricole, cu multe consecinţe imediate şi pe termen lung asupra vieţii oamenilor.
Astfel, Patriarhia Română adresează „un îndemn stăruitor” ierarhilor, clericilor şi credincioşilor ortodocşi „să intensifice rugăciunea pentru ploi liniştite, folositoare vieţii oamenilor, vieţuitoarelor şi aducătoare de rod bogat al pământului”.
„Încrezători în milostivirea lui Dumnezeu, să avem nădejde că El va răspunde rugăciunilor noastre potrivit cuvântului Mântuitorului Iisus Hristos, «toate câte cereţi, când vă rugaţi să credeţi că le veţi lua şi le veţi avea» (Marcu XI, 24) şi va opri seceta care a cuprins întreaga ţară”, se arată în comunicatul de presă al Patriarhiei Române.
În Republica Moldova activează Mitropolia Basarabiei, care este subordonată canonic Patriarhiei de la Bucureşti