Select your Top Menu from wp menus

Crăciunul sărbătorit de două ori dezbină poporul, preoți

Parohul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Chișinău, Petru Buburuz, susține că situația în care creștinii din Republica Moldova sărbătoresc Crăciunul de două ori, pe stilul nou – 25 decembrie și pe stilul vechi – 7 ianuarie, este creată artificial pentru a dezbina societatea. „Suntem la intersecția a două sfere de influență, cultură, religie și nu am fi în situația aceasta dacă nu am avea așa „prieteni” în jur, care vor să destabilizeze situația”, a declarat pentru IPN parohul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Preotul Petru Buburuz a menționat că în Moldova totul este dublu pentru că există o influență a două civilizații. „Părerea mea este că trebuie să fim cu poporul din care facem parte, însă unii folosesc acest lucru ca să divizeze populația, spunând că suntem moldoveni și nu români, și aceasta este baza urii între oameni”, a spus slujitorul bisericii.

La parohia pe care o conduce o mie de creștini au semnat că vor să serbeze Crăciunul pe stilul nou și pentru ei se oficializează Sfânta Liturghie pe 25 decembrie. Astfel, parohul spune că s-a ajuns la un consens și nu există dezbinare între creștini, pentru că se sărbătorește și pe 25 decembrie, și pe 7 ianuarie. „Le-am spus, fraților, să nu vă sfădiți, ne adunăm la Biserică și slujim să slăvim numele Domnului și să ascultăm cuvintele Sfântului Apostol Pavel „cel care mănâncă carne să nu-l osândească pe cel care nu mănâncă și invers”. Slava Domnului, de 16 ani în parohie este liniște și pace. Facem slujbele pe nou și pe vechi. Majoritatea celor care vin la biserică sunt pe stil vechi, dar numărul lor se schimbă în ultimii ani”, a mai spus preotul.

Preotul Eugen Onicov, de la Biserica „Sfântul Pantelimon” din Chișinău susține că serbăm evenimentul și nu ziua sau data nașterii Mântuitorului. „Data este flexibilă pentru că ea a fost fixată de sfinții părinți ca o dată simbolică pentru a marca Nașterea lui Iisus Hristos. Iar cei care nu înțeleg că noi sărbătorim evenimentul Nașterii încearcă să facă diferite polemici legate de calendar și o dată anumită”, a spus preotul.

În opinia acestuia, trebuie să fie o unitate, însă din păcate suntem dezbinați etnic, geografic și religios în contextul în care sunt catolici, protestanți și ortodocși. Iar ortodocșii se dezbină între ei pe etnii: ortodox român și ortodox rus, sârb, bulgar etc. „Corect ar fi să fie unitate și să sărbătorim ca strămoșii noștri. Nici într-o țară Nașterea Domnului nu este sărbătorită de două ori. Cei care dau prioritate Sărbătorii Nașterii Domnului postesc cele șapte zile de la Anul Nou până la Crăciun pentru că acest eveniment contează. Cei care vor să dezlege la mâncăruri și băuturi, pentru că este mai importantă sărbătorirea Anului Nou, încearcă să serbeze pe 25 decembrie Crăciunul, uitând că trebuie să înceapă și postul cu două săptămâni înainte și pe 1 ianuarie ar trebui să vină la Biserică pentru că este marcată pe stilul nou Tăierea împrejur a Domnului și Sfântul Vasile cel Mare. Ceea ce avem acum este din cauză că nu există înțelegere din parte a poporului și nu se pune valoare pe ceea ce este cu adevărat valoros”, a subliniat parohul Bisericii „Sfântul Pantelimon”.

Preotul a menționat că, atât timp cât Biserica căreia i se supune majoritatea creștinilor ortodocși din Moldova a reglementat ca Nașterea Domnului să fie sărbătorită pe 7 ianuarie, bisericile dau ascultare. Dacă va exista o schimbare, se va decide să fie sărbătorit Crăciunul pe stil nou, așa vor face toate Bisericile „pentru că noi facem ascultare de Biserica mamă și pentru că ascultarea, după cum spun sfinții părinți, este calea spre mântuire. Ne străduim să păstrăm această tradiție pe care am primit-o, punând accentul pe sărbătoarea Crăciunului și nu pe Anul Nou, sărbătoare neo păgână”.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/craciunul-sarbatorit-de-doua-ori-dezbina-poporul-preoti/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19