Select your Top Menu from wp menus

CR Orhei: Distonanţa unei FRACŢIUNI şi a unui DEPUTAT în Parlament VIDEO

Şedinţa extraordinară a Consiliului raional (CR) Orhei din 25 martie curent s-a desfăşurat într-o atmosferă de susţinere aproape totală a proiectelor de decizii incluse pe ordinea de zi.

Cu poziţia majorităţii consilierilor raionali au distonat doar intervenţiile fracţiunii socialiştilor şi ale colegului lor de partid, deputatului în Parlament, Vasile Bolea. Asta, în timpul dezbaterilor privind privatizarea Complexului sportiv raional, când s-au înregistrat şi cele mai incisive momente din întreaga şedinţă.

Vezi si CR Orhei: şedinţă EXTRAORDINARĂ liniştită şi rapidă. Cu unele EXCEPŢII

Timofei Cocârlă şi Constantin Tighineanu au propus ca despre privatizarea stadionului să fie întrebaţi cetăţenii, iar ca instrument de consultare să fie utilizat referendumul. Majoritatea aleşilor raionali s-au pronunţat împotrivă, iar afirmaţia consilierului Cocârlă că acum 10 ani la reconstrucţia stadionului au contribuit şi mulţi agenţi economici, s-a soldat cu o replică a preşedintelui raionului Tudor Golub. Demnitarul a îndemnat să nu se vorbească despre contribuţiile din trecut pentru că ele au fost obţinute prin şantaj din partea poliţiei.

Prezent în sală, deputatul socialist Vasile Bolea, l-a înduplecat pe preşedintele şedinţei, liberalul Vasile Roman, să-i permită să vorbească 3 minute regulamentare. Bolea s-a reţinut însă mai mult la tribună, antrenându-se în altercaţii verbale cu sala şi fiind huiduit de alianţa majoritară.
Deputatul le-a amintit consilierilor că statul a cheltuit 30 de milioane de lei pentru reconstrucţia stadionului şi i-a întrebat de ce se tem de un referendum unde se pot consulta cu cetăţenii. Acesta a mai declarat că şedinţa a fost convocată în grabă şi că nu a fost asigurată transparenta procesului decizional.

In poliemici aprige cu parlamentarul socialist s-a lansat consilierul democrat Vladislav Şevcenco. Acesta a declarat că aleşii raionali se chinuie de patru luni cu problema stadionului şi că ei s-au consultat cu cetăţenii în timpul dezbaterilor publice, la care putea să participe şi Bolea. Şevcenco l-a mai invunuit pe deputat că a venit la Orhei pentru a se produce la o televiziune care le aparţine socialiştilor.

Deputatul s-a retras de la tribună după câteva tiruri de huiduieli şi de vociferări ale unor consilieri şi persoane din sală ca proiectul de privatizare a Complexului sportiv raional să fie pus la votare.

Amintim că pentru înstrăinarea stadionului în cadrul unei licitaţii cu strigare au votat 27 de consilieri raionali.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cr-orhei-distonanta-unei-fractiuni-si-a-unui-deputat-in-parlament-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19