Select your Top Menu from wp menus

CR Orhei a alocat 250 mii lei deja cheltuiţi. Se spune că ultima dată VIDEO

La sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul Raional (CR) Orhei a aprobat alocarea a peste 250 de mii de lei pentru acoperirea cheltuielilor operaţionale care au fost deja efectuate în baza dispoziţiilor preşedintelui raionului.
În cadrull dezbaterilor, consilierul Oleg Vasilcan (PCRM) s-a arătat nemulţumit de această decizie afirmând că aproape o jumătate din cei 250 de mii de lei revin consilierilor raionali.
Vicepreşedintele raionului, Roman Boţan, a explicat că aceste cheltuieli au fost făcute de către fostul preşedinte al raionului şi a dat asigurări că pe viitor astfel de alocări nu vor mai fi admise.
Şi actualul preşedinte al raionului, Tudor Golub, a promis că va monitoriza atent procesul de acordare a ajutoarelor materiale. Acesta a declarat că după investirea sa în funcţie a verificat şi alte cereri de acordare a ajutorului material în suma totală de 30 de mii. A acceptat doar o parte din solicitări, pentru că nu toţi solicitanţii se afla într-o situaţie materială grea.

Câţiva consilieri au propus ca cei care au admis încălcări ale Regulamentului privind acordarea ajutoarelor materiale să întoarcă banii şi ca numele persoanelor care au primit aceste ajutoare să fie făcut public. Mai ales că deja de 4 ani există o decizie a CR Orhei , care prevede acest lucru.
Secretarul CR Orhei, Serghei Caraman, a promis că va îndeplini această prevedere şi că va publica pe site-ul CR Orhei lista beneficiarilor de ajutoare materiale chiar a doua zi după şedinţă. Dar, până în amiaza zilei astăzi, aceste informaţii nu au apărut pe site-ul Consiliului.
Upgrade: 17:00 Lista beneficiarilor de autoare materiale din Fondul preşedintelui nu a fost publicaţă nici până în seara zilei de luni.