Cel mai mare număr de decese din cauza complicaţiilor provocate de virusul pandemic a fost înregistrat la Orhei astăzi. Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, patru persoane internate la Spitalul Raional Orhei, au fost răpuse în ultimele 24 de ore. Trei dintre cele patru victime sunt bărbate, cu vârste de 52, 68, şi 70 de ani, iar una dintre ele – o femeie de 65 de ani. Bărbatul de 52 de ani suferea de insuficiență cardiacă. Aceeaşi afecţiune, dar şi diabetul zaharat, cardiopatia sau hipertensiunea arterială sunt printre comorbiditățile altor trei decedaţi.
Tot astăzi, la Orhei au fost confirmate încă 9 infectări cu COVID-19, din cifra de 753 de cazuri, înregistrate pe ansamblul republicii. Printre cei răpuşi de boală este şi un medic în vârstă de 71 ani, din cadrul Spitalului Raional Cahul. Până la ziua de azi, 98 lucrători medicali au decedat din cauza complicaţiilor provocate de infec’ia pandemică.