Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu consideră că virusul misterios din China reprezintă un pericol atât de mare încât să fie declarată stare de urgenţă sanitară mondială.
Pentru moment, experţii OMS nu recomandă restricţii mai dure de calatorie sau comerciale şi apreciază că „este un pic cam devreme pentru asemenea măsuri”.
Virusul a ucis în China 25 de oameni şi 830 sunt infectaţi. Peste 20 de milioane de persoane din focar sunt complet izolate, după ce au fost plasate în carantină totală cel putin 7 oraşe. Apar noi cazuri în străinătate.
Până acum sunt confirmate îmbolnăviri în Vietnam, Thailanda, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan şi Statele Unite.
Deocamdată nu este niciun caz confirmat în Uniunea Europeana, dar câteva persoane sunt în carantină în Marea Britanie, unde nivelul de alertă a fost uşor crescut.
Prof. Didier Houssin, preşedintele Comitetului de urgenţă al OMS: „Membrii Comitetului de urgenţă al OMS, cărora vreau să le mulţumesc, au fost foarte divizaţi, aproape 50 la 50. Şi au rămas aşa, în privinţa declarării stării de urgenţă sanitară globală. Unii au pledat pentru introducerea acestei alerte, având în vedere evoluţia epidemiei, creşterea numarului de cazuri şi severitatea bolii. Dar alţii au spus ca e prea devreme, pentru că în străinătate e limitat numărul cazurilor”.
sursa: tvrmoldova.md