Categories: ExterneSocialȘtiri

Coronavirus în România. Starea celor doi pacienți internați la Cluj și Timișoara e staționară / 49 de persoane în carantină și 7.893 în izolare la domiciliu

Dintre cele trei persoane depistate pozitiv cu virusul COVID-19 pe teritoriul României doar doi pacienți mai sunt purtători ai virusului, starea lor fiind staționară, potrivit ultimei comunicări a Ministerului Sănătății.

Prima persoană diagnosticată cu noul coronavirus, bărbatul din județul Gorj, a fost declarată vindecată după ce două teste, efectuate la un interval de 24 de ore distanță unul față de celălalt, au ieșit negative.

Pacientul internat la Timișoara nu prezintă simptome, iar simptomele prezentate de pacientul internat la Cluj-Napoca sunt ameliorate.

În acest moment, la nivel național, sunt 49 de persoane în carantină și 7.893 de persoane în izolare la domiciliu. Față de cifrele comunicate sâmbătă, 29 februarie 2020, pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu, este înregistrată o scădere. Aceasta rezultă din faptul că persoane introduse inițial în izolare au ieșit din perioada de incubație a virusului, de 14 zile.

De asemenea, aceleași date sunt valabile și pentru membrii familiilor acestor persoane. Practic, sunt luate în evidență sau scoase din evidență și persoanele care fac parte din familia celor suspectați că ar fi putut contacta virusul și care au urmat aceleași proceduri de izolare.

Menționăm faptul că inițial numărul persoanelor aflate în autoizolare s-a raportat la declaranți, față de care s-au realizat raportările și li s-a pus în vedere autoizolarea împreună cu membrii familiei, iar după primirea alertelor din Italia actualizarea datelor s-a realizat prin raportare la toți membrii familiei aflați în autoizolare.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago