Categories: PoliticȘtiri

Corlăţean: Va fi extrem de importantă credibilitatea viitorului premier al Republicii Moldova

Credibilitatea şi orientarea viitorului premier al Republicii Moldova sunt extrem de importante, spune la RFI senatorul PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe.
O nouă majoritate parlamentară a fost formată în Republica Moldova, în jurul Partidului Democrat. Din ea mai fac parte liberalii lui Mihai Ghimpu, deputaţii demisionari din Partidul Comuniştilor şi parlamentari de la PLDM.

Titus Corlăţean observă că „jumătatea plină ar reprezenta-o faptul că în sfârşit, după luni bune de criză politică şi de Guvern de tranziţie, după demiterea de către o majoritate în Parlament a fostului prim-ministru, domnul Streleţ, iată ce se constituie o majoritate, care cel puţin din documentul pe care l-am citit şi eu, apărut ieri public, prin care se consfinţeşte apariţia unei majorităţi parlamentare, prin acest document sunt reafirmate clar, cel puţin în document, obiectivele de integrare europeană, de continuare a reformelor absolut necesare şi inclusiv cu o referire la necesitatea de combatere a corupţiei”.

În opinia fostului ministru de Externe, „jumătatea goală a paharului rezultă pe de o parte din caracterul destul de neomogen al acestei majorităţi care se prefigurează, din faptul că cel puţin până în clipa de faţă, micul grup parlamentar, condus de fostul premier Iurie Leancă, recunoscut pentru orientarea sa europeană, nu s-a raliat acestei majorităţi şi în sfârşit, rămâne în suspensie cel care va fi propus în urma consultărilor cu această majoritate de către preşedintele Republicii Moldova în calitate de prim-ministru desemnat să alcătuiască noul Guvern”.

Ce ar însemna o eventuală desemnare a oligarhului Vlad Plahotniuc pentru funcţia de prim-ministru? „Eu voi face un comentariu de principiu, în următorul sens: vor fi extrem de importante orientarea acestui Guvern, orientarea primului-ministru şi bineînţeles credibilitatea lui. Să nu uităm faptul şi dacă nu mă înşel preşedintele Republicii Moldova, domnul Timofti, a afirmat chiar ieri şi a readus aminte că există o decizie a Curţii Constituţionale din Republica Moldova din 2013, care descrie exact profilul unui prim-ministru, asupra căruia nu trebuie să planeze suspiciuni de corupţie sau alte lucruri de acest gen. Deci făcând un comentariu de principiu, subliniez faptul că va fi extrem de importantă credibilitatea celui care va conduce acest Guvern, pentru că eu de exemplu ştiu foarte bine care au fost eforturile în direcţie europeană ale tuturor partidelor din coaliţiile haideţi să le numim de alianţele de integrare europeană, inclusiv cei din Partidul Democrat şi inclusiv cei care au condus şi conduc vizibil sau din umbră acest partid şi vă spun cinstit, într-o lume complicată cum este spaţiul estic, totuşi în ultimii ani, oamenii ăştia au fost consecvenţi. Nu spun că toată lumea este perfectă acolo, dar spun că oamenii au fost consecvenţi cu orientarea europeană, dar în acelaşi timp este nevoie să ai uşi deschise în capitalele europene, e nevoie de credibilitate, pentru că altfel va fi foarte dificil pentru acest nou Guvern care se prefigurează în Republica Moldova”, crede Titus Corlăţean.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

2 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

2 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

3 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

4 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

4 zile ago