Select your Top Menu from wp menus

Corina Fusu: Regulile pentru susţinerea examenelor de Bacalaureat vor fi menţinute

Ministerul Educaţiei nu va renunţa la supravegherea video a desfăşurării examenului de Bacalaureat. Anunţul a fost făcut de către ministra Educaţiei, Corina Fusu, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

„Această practică există şi în statele europene. Şi la noi supraveghere video există în magazine, instituţii publice sau private, pe stradă. Practica a arătat că după ce a fost depăşită frica de camerele de supraveghere, media la BAC a crescut, dar a crescut şi numărul a celor care au trecut examenul”, a precizat Fusu.

Corina Fusu spune că cei care vor fi depistaţi că încalcă regulile de susţinere a examenelor vor fi eliminaţi, iar înregistrările video vor fi păstrate pentru eventuale procese de judecată. „Au fost diferite cazuri de fraudare a examenului de BAC. Am fost acţionaţi şi în instanţa de judecată. Înregistrările video reprezintă principala probă. Dar condiţiile vor rămâne aceleaşi. Cei care vor încerca să fraudeze examenul, vor fi eliminaţi de la toate probele şi vor putea susţine examenul abia peste un an”, a spus ministra.

Corina Fusu a mai comunicat că inovaţia acestui an este că absolvenţii care vor prezenta acte confirmatoare privind cunoaşterea limbilor străine vor fi eliberaţi de susţinerea probei respective.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/corina-fusu-regulile-pentru-sustinerea-examenelor-de-bacalaureat-vor-fi-mentinute/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19