Copilul care a ajuns ieri la spital, după ce a ars într-un incendiu pe care l-a provocat, s-a stins din viață. Potrivit informațiilor oferite de maiorul Afanasie Stici de la Direcția Situații Excepționale Orhei, băiatul a decedat ieri seara la spitalul pentru copii ”Emilian Coțaga” din Chișinău. Micuțul, care nu avea nici 3 ani, a ajuns la spital cu cele mai grave arsuri – de gradul IV, pe o suprafață de 75-80% a corpului.
Amintim că
Incidentul tragic s-a produs în amiaza zilei de ieri la Mîrzaci, Orhei. Din declarațiile martorilor, s-a constatat că în timp ce părinții copilului minor erau ocupați la construcția unui gard, copilul a pătruns în salonul autoturismului, ce aparține unchiului său pe portiera din față, care era descuiată. Jucându-se cu o cutie de chibrituri pe bancheta din spate, băiatul a incendiat bancheta. Din cauza ca s-a speriat, micuțul nu a putut ieși din autoturism, dar s-a ascuns între bancheta din față și cea din spate.
Când au observat că din automibil iese fum, părinții au scos băețelul din flăcări și au stins incendiul. Copilului i-a fost acordat imediat primul ajutor, după care el a fost transportat la spital.
În context, maturii sunt atenționați să nu lase nesupravegheați copiii și a nu le lăsa la îndemână chibrituri și alte obiecte care pot provoca incendii.