Select your Top Menu from wp menus

Control inopinat la Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale (băieţi), or. Orhei

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familie (MMPSF) a instituit un grup de lucru în scopul evaluării şi verificării informaţiei privind încălcările drepturilor beneficiarilor, precum şi ineficienţa activităţii instituţiilor subordonate, ca urmare a plângerilor parvenite în adresa MMPSF, conform competenţelor funcţionale. Astfel, prima instituţie supusă evaluării complexe a activităţii este Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale (băieţi), or. Orhei, inclusiv în contextul apariţiei în sursele mass-media a informatiilor cu privire la neregulile de genul celor menţionate.
Grupul de lucru este condus de viceministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Boris Gîlca .
Rezultatele examinării şi măsurile întreprinse vor fi făcute publice ulterior, anunţă un comunicat al MMPSFM.
Amintim că şi în anii precedenţi la adresa conducerii Casei internat din Orhei au fost lansate acuzaţii de abuzuri în cadrul instituţiei. Pe marginea acestora, MMPSF a efectuat verificari, dar a anunţat că nu s-au depistat nereguli şi încălcări.
In 2012, subiectul a fost discutat şi în Parlament, devenind subiect de polemici între deputatul Galina Balmoş şi viceministrul Sergiu Sainciuc. Balmoş declara că problema ar fi in persoana directorului casei-internat, care a atins vârsta de pensionare şi ar trebui să fie înlocuită.
Casa-internat pentru copii cu deficienţe mintale (băieţi), or. Orhei se află sub patronajul Preşedinţiei Republicii Moldova.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/control-inopinat-la-casa-internat-pentru-copii-cu-deficiente-mintale-baieti-or-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19