Categories: EconomicSocialȘtiri

Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții va fi extins

Contractul de finanțare dintre țara noastră și Banca Europeană de Investiții, pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova, va fi prelungit cu scopul de a valorifica mijloacele financiare disponibile și necesare pentru finanțarea lucrărilor de reconstrucție a două porțiuni de drum de pe tronsonul Chișinău – Ungheni. În acest scop, Executivul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Amendamentului nr.3 la Contractul de finanțare.

„Primul contract prevede reparația drumului Chișinău – Strășeni, lucrările au fost finalizate în proporție de 68%, iar astăzi avem o aniversare neplăcută – se împlinesc 4 ani de când porțiunea de drum trebuia să fie dată în exploatare. Al doilea contract prevede reconstrucția a 44 km de drum, de la Strășeni până în s.Bahmut. În acest caz, darea în exploatare a tronsonului este planificată până la sfârșitul anului”, a precizat ministrul Anatol Usatîi în cadrul ședinței Guvernului.

Astfel, disponibilitatea creditului a fost extinsă până la 30 noiembrie 2021, iar a lucrărilor de proiect până la 31 decembrie 2022. Valoarea totală a Amendamentului respectiv este de 75 milioane de euro, acordate sub formă de credit.

Precizăm, conform contractelor de realizare a lucrărilor de reabilitare a drumurilor, antreprenorilor li se impun penalităţi pentru întârzierea lucrărilor, în sumă de până la 10% din valoarea contractului. La data de 7 mai 2020 suma penalităţilor constituia cca 2,75 milioane de euro. Aceste resurse financiare vor fi utilizate pentru activităţile proiectului.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago