Select your Top Menu from wp menus

Contractele cu firmele care reabiliteză traseul Chişinău-Ungheni vor fi reziliate

Ministerul Transportului și Infrastructurii Drumurilor a inițiat procedura de reziliere a contractelor cu cele două companii din Azerbaidjan și Cehia.

Companiile Evrascon și OHL, selectate printr-o licitație, conform prevderilor contractuale, urmau, până în iulie 2016 să încheie lucrărilor de reabilitare a traseului național Chișinău- Ungheni.

Procedura de reziliere vizează traseul Bahmut- Ungheni, de reabilitarea căruia era responsabilă compania azeră, și traseul Strășeni-Bahmut, unde, de gestionarea lucrărilor se ocupa compania OHL. La etapa actuală pe acest tronson au fost realizate circa 3 % din volumul total de lucru, în contextual depășirii termenului prestabilit.

Dacă în perioada imediat următoare, cele două companii nu vor prezenta un plan de acțiuni, care să argumenteze recuperarea termenului de realizare a lucrărilor, contractele cu acestea vor fi reziliate.

În acest caz, până la fârșitul anului 2015 va fi organizată o nouă licitație, în cadrul căreia companiile câștigătoare vor avea posibilitatea de a demara lucrările de reconstrucție a traseului național R1 Chișinău – Ungheni – Sculeni, în termenul de 12 luni de la data semnării contractelor.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/contractele-cu-firmele-care-reabiliteza-traseul-chisinau-ungheni-vor-fi-reziliate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19