Select your Top Menu from wp menus

Consulul Socolan nu a fost prins beat la volan, dar va fi sanctionat

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene susţine că scandalul în care a fost implicat consulul Moldovei la Frankfurt, Dumitru Socolan, este unul artificial şi că acesta din urmă nu ar fi fost prins beat la volan de către poliţia germană.

„Faptul este confirmat prin actele de expertiză medicală eliberate de autoritatile competente ale RFG, în rezultatul verificării gradului de alcoolemie efectuat la scurt timp după producerea accidentului rutier. În această situație, Comisia de disciplină a MAEIE a decis sancţionarea disciplinară a diplomatului vizat cu informarea autorităţilor de resort ale statului de acreditare”, se conţine într-un comunicat al MAEIE.

Consulul general al Republicii Moldova la Frankfurt, Dumitru Socolan, a fost implicat recent într-un scandal penibil.Potrivit publicaţiei germane Bild, consulul, aflat în stare de ebrietate la volanul unui autoturim Mercedes E 280 şi conducând cu viteză excesivă pe traseul federal A 661, a pierdut controlul maşinii şi a derapat pe marginea şoselii, deteriorând construcţiile aferente.

Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că Dumitru Socolan, în vârstă de 44 de ani, era într-o stare de ebrietate acută, nu avea controlul mişcărilor, însă a refuzat să fie supus testului de alcoolemie, după care a părăsit locul faptei într-un taxi.

În urma impactului, maşina a afost deteriorată, iar prejudiciul cauzat se ridică la suma de 20.000 de euro.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/consulul-socolan-nu-ar-fi-fost-prins-beat-la-volan-dar-va-fi-sanctionat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19