Categories: ExterneȘtiri

Consultantul unui candidat democrat din SUA a folosit inteligența artifială pentru „robocall-uri” care imită vocea lui Joe Biden

Un consultant politic american, care lucrează în campania unui democrat puţin cunoscut, anunţă că se află la originea unor apeluri automatizate (robocalls) şi trucate care uzurpau vocea preşedintelui american Joe Biden, relatează AFP.

Acest ”robocall” generat cu ajutorul inteligenţeiartificale (AI) îi îndemna pe alegători să nu voteze în alegerile primare ale Partidului Democrat în New Hampshire, în ianuarie, şi este vizat într-o anchetă cu privire la o ”tentativă ilegală de perturbare” a unui scrutin.

Acest incident a exacerbat temeri ale autorităţilor, unor experţi şi ONG-uri, care se tem de o ”explozie” de montaje audio sau video cu scopul de a dezinforma în timpul alegerilor prezidenţiale americane şi altor alegeri majore care urmează să aibă loc în întreaga lume în acest an.

Steve Kramer, un consultant angajat de către Dean Phillips, un ales din Minnesota, care candidează în alegerile primare democrate, a declarat duminică NBC News că a angajat un magician din New Orleans, Paul Carpenter, care să imite vocea lui Joe Biden cu ajutorul unui instrument AI.

El a declarat că această strategemă avea ca scop să atragă atenţia asupra pericolului pe care-l reprezintă AI în politică.

”Acesta este un mijloc, în opinia mea, de a face diferenţa şi este ceea ce am făcut”, a declarat el NBC News.

”Cu 500 de dolari, am realizat o operaţiune de o valoare de aproximativ cinci milioane de dolari fie că este vorba despre atrenţia presei, fie despre reacţia autorităţilor”, a subliniat el.

Acest fals mesaj telefonic, redcatat de către Kramer, începrea cu ”ce grămadă de prostii!”, o expresie favorită a preşedintelui american.

”Este important să vă păstraţi votul pentru alegerile din noiembrie”, continua vocea trucată.

”Să votaţi marţi nu face decât să le permită republicanilor să-l aleagă din nou pe Donald Trump. Votul vostru va face diferenţa în noiembrie, nu marţea asta”, adăuga ea.

Kramer a precizat că a realizat acest ”robocall” fără ştirea campaniei lui Phillips.

”Sunt mulţumit că a mărturisit. America ar fi trebuit deja să implementeze garanţii prin care să împiedice utilizări nefaste ale AI”, a declarat pe X acest candidat democrat.

Consultantul a anunţat că a primit o citaţie să compară în faţa Autorităţii americane de reglementare a telecomunicaţiilor (FCC).

El se aşteaptă să fie urmărit în justiţie.

La începutul lui februarie, FCC a decis să interzică apelurile automatizate cu voci generate de către un program de inteligenţă artificială, pentru a lupta astfel împotriva unor înşelătorii tot mai sofisticate pe care le permite această tehnologie.

sursa: ziare.com

RadioOrhei

Recent Posts

Caz de pestă porcină africană, confirmat în raionul Orhei

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) informează cetățenii despre confirmarea unui caz de Pestă porcină…

4 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: aproape 800 de elevi au fost instruiți săptămâna trecută în raioanele Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești

Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…

2 zile ago

Investigație jurnalistică: „Împădurirea eșuată de la Mălăiești poate fi considerată delapidare de fonduri?”

Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…

5 zile ago

Noi reguli de intrare în statele Schengen din 12 octombrie. Ce prevede sistemul de colectare a datelor biometrice

Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…

7 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută salvatorii au intervenit de câteva ori la coborârea pacienților de la etaj

Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…

o săptămână ago