Select your Top Menu from wp menus

Constantin Țuțu a fost reținut la intrarea în R.Moldova. Urmează să fie preluat de CNA

Fostul deputat Constantin Țuțu s-a predat benevol organelor de drept din Republica Moldova, la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița. Acesta urmează a fi preluat de Procuratura Anticorupție, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Potrivit Procuraturii, reieșind din prevederile dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, acesta urmează să se afle în stare de carantină timp de 14 zile.

Ofițerul de presă al Centrului Național Anticorupție, Angela Starinschi, a menționat într-un comentariu pentur presă că, Poliția de Frontieră a informat CNA privind intrarea în Republica Moldova a unei persoane date în căutare, pe numele careia este eliberat mandat de arestare și dosarul căreia se află în gestiunea Procuraturii Anticorupție. Un grup de intervenție al Centrului Național Anticorupție se deplaseaza la punctul de trecere Leușeni-Albița pentru a prelua respectiva persoană.

În septembrie anul trecut, la demersul procurorilor, pe numele fostului deputat a fost emis un mandat de arestare. Constantin Țuțu este vizat într-un dosar intentat pentru trafic de influență și îmbogățire ilicită.

sursa: radiochisinau.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/constantin-tutu-a-fost-retinut-la-intrarea-in-r-moldova-urmeaza-sa-fie-preluat-de-cna/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19