Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a desemnat vineri un nou șef interimar la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Tot astăzi membrii CSP au numit și un adjunct la PCCOCS, comunică MOLDPRES.
Astfel, Sergiu Russu este noul șef interimar al PCCOCS, iar Vladislav Bobrov – adjunct interimar.
Tot astăzi s-a decis ca Elena Cazacov să asigure interimatul funcției de șef al Procuraturii Anticorupție, iar Ion Munteanu – cel al funcției de șef-adjunct al PA.
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…