Şcolile din satele Pohorniceni, Şercani, Donici, Hulboaca şi Sirota nu vor fi lichidate. Consiliul raional (CR) Orhei şi-a anulat propria decizie aprobată chiar recent, care prevedea închiderea celor 5 instituţii de învăţământ. Asta, după ce parinţii elevilor au protestat, iar o comisie specială de consilieri a examinat situaţia din satele menţionate. Soluţia de compromis care a fost găsită va necesita alocări de 1,2 mln de lei din bugetul raional.
vezi şi Părinţi nemulţumiţi de lichidarea şcolilor au venit la şedinţa aleşilor poporului
La Pohorniceni şi Şercani se va face reorganizare în şcoli-grădiniţe, iar clasele 1-4 din satele Donici, Hulboaca şi Sirota vor deveni filiale ale instituţiilor din Camencea,Ghetlova şi respectiv Bieşti.
Consilierii au revenit asupra deciziei de lichidare, pe care au aprobat-o nu demult – în luna octombrie curent, din cauza părinţilor care şi în şedinţa de acum 10 zile a CR Orhei au protestat împotriva închiderii şcolilor.
Nici şedinţa de astăzi a aleşilor din raion nu a fost lipsită de tensiuni. De astă dată, în afară de deputata PCRM, Ina Şupac, care a asistat şi la şedinţa din 17 decembrie, în sală erau prezenţi încă 2 membri ai comisiei de profil din Parlament – comuniştii Alexandr Petkov şi Zurab Todua. Prezenţa celor 3 deputaţi comunişti a provocat nemulţumirea consilierilor PLDM, PD şi PL care au declarat că nu ar vrea ca şedinţa lor să se transforme într-un circ similar celui din Parlament.
Şi la şedinţa de astăzi a C.R. Orhei, care a fost organizată într-o sală mică, a venit un grup de părinţi. După încheierea acesteia, oamenii au încercat să ajungă în audienţă la preşedintele raionului, Ion Stefârţă, dar se lamentau că nu îl pot găsi. Petiţionarii nu se arătau satisfăcuţi nici de decizia de astăzi a C.R., insistând ca măcar transferul copiilor din clasele gimnaziale să nu aibă loc iarna, ci după finalizarea anului de studii.