Consiliul European solicită Chişinăului implementarea accelerată a Agendei de asociere

Consiliul European îşi reafirmă angajamentul de a consolida asocierea politică şi integrarea economică a Republicii Moldova. Într-o rezoluţie publicată pe pagina oficială a Consiliului, se menţionează că Uniunea Europeană este convinsă că dificultăţile actuale pot fi rezolvate doar prin dialog constructiv între toate forţele politice din ţară, care să ia în considerare aşteptările oamenilor. În acest scop, Consiliul solicită implementarea accelerată a Programului de asociere, transmite IPN.

Potrivit rezoluţiei, Uniunea Europeană îşi menţine angajamentul de a sprijini eforturile de reformă. Guvernul Republicii Moldova ar trebui să prioritizeze reformele ce vizează depolitizarea instituţiilor statului, corupţia sistemică, reforma administraţiei publice. De asemenea, UE solicită prioritizarea reformelor ce vizează creşterea eficienţei organelor de reglementare, transparenţa şi responsabilitatea în gestionarea finanţelor publice, precum şi în ceea ce priveşte procesul de elaborare a politicilor.

Consiliul European face apel la autorităţile din Republica Moldova pentru a consolida guvernanţa corporativă în sectorul financiar, precum şi de a asigura independenţa şi capacităţile de supraveghere ale Băncii Naţionale şi ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. Consiliul subliniază în special necesitatea de a numi guvernatorul Băncii Naţionale în baza unui proces non-politizat, transparent şi credibil.

Consiliul mai face apel la autorităţile din Republica Moldova să asigure că fraudele care au afectat sistemul bancar vor fi investigate profund, imparţial, cu scopul de a recupera fondurile deturnate şi de a-i aduce pe cei responsabili în faţa justiţiei. Consiliul mai îndeamnă autorităţile să facă auditul celor trei bănci ce se află sub supraveghere specială. De asemenea, în declaraţie se menţionează că guvernarea trebuie să adopte toate măsurile legislative adecvate, inclusiv alinierea cadrului legal în ceea ce ţine de spălare de bani cu legislaţia UE.

Consiliul este preocupat de lipsa de independenţă a judecătorilor şi a instituţiilor de drept. Acesta subliniază importanţa aplicării reformelor care asigură independenţa, eficienţa, transparenţa şi responsabilitatea sistemului judiciar şi a instituţiilor anticorupţie. Reforma procuraturii, precum şi lupta împotriva corupţiei în cadrul sistemului judiciar ar trebui să fie tratate ca prioritare.

Consiliul îndeamnă Guvernul să ia măsuri pentru a crea reguli de joc echitabile pentru întreprinderi şi de a restabili un climat investiţional atractiv şi stabil, precum şi de a îmbunătăţi condiţiile de transparenţă a investiţiilor în sectorul energetic.

Potrivit documentului, ar putea fi avută în vedere reluarea plăţilor de sprijin bugetar odată ce sunt îndeplinite condiţiile politice, financiare şi macro-economice, inclusiv respectarea principiilor de supraveghere şi de transparenţă bugetare. Consiliul solicită Guvernului să stabilească, printre altele, o foaie de parcurs detaliată în vederea realizării unui program cu FMI.

Uniunea Europeană salută recentele discuţii privind reforma constituţională din Republica Moldova cu scopul de a preveni viitoare blocaje politice. UE, de asemenea, invită autorităţile din Republica Moldova să ia în considerare toate recomandările OSCE / ODIHR, în special în ceea ce priveşte transparenţa finanţării partidelor şi responsabilitatea candidaţilor aleşi.

Consiliul reaminteşte că libertatea presei este un element fundamental a vieţii democratice. Acesta îndeamnă Guvernul să îmbunătăţească legislaţia naţională, în scopul de a limita concentrarea proprietăţii mass-media şi asigurarării pluralismului.

Consiliul European salută angajamentul Moldovei de a gestiona procesul de reglementare transnistreană ca o prioritate-cheie, precum şi interesul de a relua negocierile cât mai curând posibil, inclusiv în formatul 5+2. Consiliul salută, de asemenea, crearea unui grup de lucru permanent pentru cooperarea între Parlamentul Republicii Moldova şi Adunarea Populară a Găgăuziei.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

2 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

4 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago