Select your Top Menu from wp menus

Consiliul de Presă  condamnă utilizarea imaginilor copiilor  în scopuri politice și cere reacții de la Avocatul Poporului

Utilizarea imaginilor copiilor în scopuri politice este condamnată de Consiliul de Presă din Republica Moldova, care a adresat o scrisoare deschisă Avocatei Poporului pentru protecția drepturilor copilului Maia Bănărescu.
În textul scrisorii  se spune :

„Stimată doamnă Avocat al Poporului,

în ultimele zile, în ajunul Paștelui ortodox, unii politicieni și partide au afișat pe rețelele de socializare sau în presă fotografii în care apar împărțind daruri familiilor nevoiașe. În unele texte care însoțesc fotografiile se vorbește despre sărăcia și vulnerabilitatea persoanelor la care se merge cu daruri, în alte cazuri acest lucru este clar din imagini. Astfel, publicului îi sunt prezentați copii trăind în condiții precare și sunt divulgate date din viața familiei și a părinților.

Asemenea acte de exploatare a imaginii copiilor în scop de promovare politică reprezintă încălcări grave ale legislației care protejează drepturile copiilor, or, orice expunere publică este permisă doar dacă nu dăunează interesului superior al copilului. În cazurile menționate, divulgarea identității și prezentarea intenționată într-un context care să genereze milă și compasiune pot afecta interesul superior al copilului, și anume dezvoltarea lui într-un mediu prietenos și de securitate. Acești copii devin vulnerabili la discriminare și stigmatizare.

Exploatarea imaginii copilului în campanii de promovare politică reprezintă o sfidare a normelor de bun simț și trebuie oprită. Afișându-și propria bunăstare, politicienii profită astfel de statutul de vulnerabilitate al familiilor.

Consiliul de Presă condamnă astfel de acțiuni de promovare și vă îndeamnă să luați atitudine, în calitatea dumneavoastră de Avocat al Poporului, abilitat cu protecția drepturilor copiilor.

Totodată, Consiliul de Presă face apel către instituțiile mass-media să nu publice fotografii în care apar politicieni ce oferă daruri copiilor aflați în dificultate sau să protejeze identitatea beneficiarilor atât prin prelucrarea fotografiilor, cât și prin formularea textelor.  

Consiliului de Presă din Republica Moldova”


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/consiliul-de-presa-condamna-utilizarea-imaginilor-copiilor-in-scopuri-politice-si-cere-reactii-de-la-avocatul-poporului/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19