Select your Top Menu from wp menus

Consilierul Codreanu: „Cine se mai întoarce? Degrabă o să fugă şi oamenii care au mai rămas”. Primarul Șor: „Налоги мы собирали, собираем и собирать будем, а форма кому не нравится …” VIDEO

Cu o lună în urmă, viceprimara de Orhei, Marina Cravcenco, a dispus alocarea unei sume totale de 49 800 lei pentru 8 persoane cărora le-a fost atribuit statutul de revenit de după hotare. Faptul a devenit cunoscut la şedinţa extraordinară a Consiliului municipal (CM) Orhei de vineri, 23 noiembrie, şi s-a soldat cu un comentariu al consilierului liberal, Ion Codreanu. Acesta s-a arătat sceptic în ce priveşte revenirea unor conaţionali de peste hotare. Dimpotrivă, a spus consilierul, sunt gata să plece şi acei orheieni care mai sunt acasă. „Degrabă o să fugă şi cine a mai rămas”, a atenţionat Codreanu. Potrivit acestuia, micul business este supus presiunilor zilnice, oamenilor nu le sunt eliberate autorizaţii de activitate şi patente.

Primarul Ilan Șor a răspuns, în limba rusă, că nimeni nu este presat, dar unora nu le place cum Primăria strânge impozitele. Însă, a promis Șor, acest lucru se va face  şi în continuare foarte dur „chiar dacă cuiva nu-i place că trebuie să-i plătească Primăriei cât trebuie”, pentru că din impozite se fac lucruri bune pentru oameni. În acest an, a precizat edilul, pentru proiectele de infrastructură pe care Primăria le poate arăta tuturor, au fost cheltuiţi 18 milioane de lei din cei practic 40 de milioane de lei cât constituie bugetul oraşului.

Șor l-a mai sfătuit pe Codreanu să meargă cu întrebări la viceprimari, pentru că „aici nu e tărăboi” (здесь не бардакorig.), ci şedinţă a Consiliului”. Astfel a fost întreruptă declaraţia lui Codreanu despre faptul că în anul 2016 bugetul local a ratat 300 de mii  de lei din cauza animozităţilor pe care le avea administraţia oraşului cu proprietarul unei pieţe comerciale private de pe strada 1 Mai.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/consilierul-codreanu-cine-se-mai-intoarce-degraba-o-sa-fuga-si-oamenii-care-au-mai-ramas-primarul-sor-%d0%bd%d0%b0%d0%bb%d0%be%d0%b3%d0%b8-%d0%bc%d1%8b-%d1%81%d0%be/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19