Select your Top Menu from wp menus

Consilierii PL, BEPPEM şi PDM merg la prima şedinţă a CR Orhei cu o alianţă deja formată

Trei formaţiuni politice, care au acces în Consiliul raional Orhei ca rezultat al alegerilor locale din 14 iunie, au decis să se alieze. Alianţa cu denumirea Pro-Europa a fost formata în ajunul convocării primei şedinţe a Consiliului Raional (CR) Orhei nou ales, care este programată pentru ora 10 a zilei de astăzi.
Declaraţia de formare a alianţei este semnată de către 19 consilieri raionali din trei fracţiuni – 6 PL, 4 BE PPEM-Iurie Leancă şi 9 PDM. În document se spune că membrii acestei structurii politice din CR Orhei sunt deschisi pentru colaborare şi cu alte formaţiuni pro-europene şi reformatoare din forul raional.
Textul integral al Declaraţiei este accesibil mai jos.
Amintim că în componenţa CR Orhei sunt 35 de membri. O fractune importantă, în număr de 9 consilieri, este reprezentata de PLDM care până în prezent a deţinut preşedinţia şi alte funcţii de conducere ale raionului. După alegerile din 2011, PLDM a guvernat raionul împreuna cu PCRM, iar din 2013 – cu PDM.

D E C L A R A Ţ I E

În baza angajamentelor electorale, în conformitate cu obiectivele de modernizare şi europenizare a administraţiei publice locale, asigurînd reala autonomie a APL de nivelul I şi II, excluderea oricărei imextiuni nejustificate în activitatea Primăriilor, necesitatea pentru consolidarea potenţialului democratic local, garantînd implementarea principiilor participative şi de transparenţă în procesul de elaborare şi implementare a deciziilor, subsemnaţii, consilieri raionali – membrii Fracţiunilor PL (6 membri), BE PPEM-Iurie Leancă (4 membri) şi PDM (9 membri) – declarăm formarea Alianței Pro-Europa în Consiliul Raional Orhei.

Ne asumăm responsabilitatea să activăm în conformitate cu principiile expuse în prezenta Declaraţie, pentru promovarea unor politici investiţionale durabile, repartizarea echidistantă a fondurilor disponibile, susţinerea APL de nivelul I şi II, continuitatea dezvoltării în domeniul economic şi social.

Totodată, ne exprimăm deschiderea pentru colaborare cu formaţiunile politice pro-europene şi reformatoare din cadrul Consiliului Raional Orhei, precum şi angajamentul de a reprezenta interesele tuturor cetăţenilor din raionul Orhei, indiferent de simpatiile politice.

 

Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/consilierii-pl-beppem-si-pdm-merg-la-prima-sedinta-a-cr-orhei-cu-o-alianta-deja-formata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19