Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Consilierii orăşeneşti, la puricatul cadrelor din Primărie

Consilierii orheieni şi-au arătat preocuparea pentru situaţia cadrelor de la Primăria oraşului. Preocuparea a luat forma excluderii unităţii de viceprimar  probleme economie şi investiţii din organigrama Primăriei. Aleşii locali au mai decis să-i treacă pe 4 specialişti în subordinea primarului. Aceştia sunt specialistul relaţii internaţionale şi investiţii, specialistul achiziţii publice, specialistul tehnologii informaţionale şi specialistul relaţii cu publicul.

Schimbările au fost operate de către 14 consilieri PCRM, PDM, PL, PSRM şi un neafiliat,  la şedinţa Consiliului orăşenesc  de vineri,  19 iulie. Asta, în timp ce 12 consilieri PLDM au anunţat că îşi iau o pauză de masă şi au plecat de la şedinţa care se desfăşura sub preşedinţia liderului fracţiunii PCRM, Oleg Vasilcan.

Conform proiectului de decizie care a fost elaborat şi aprobat de cei 14 consilieri, primarului Vitalie Colun (PLDM) îi revine responsabilitatea pentru îndeplinirea deciziei şi respectarea procedurii legale de excludere a unităţii de viceprimar probleme economie şi investiţii.

În rezultat, în organigrama Primăriei au rămas, ca şi până la alegerile locale din 2011, două unităţi de vice-primar, acestea fiind ocupate de reprezentanţii  PLDM, Valentin Munteanu, şi PCRM, Alexandru Ivanov.

Amintim că cea de-a 3-a functie de vice-primar a aparut in organigrama Primariei Orhei în august 2011, datorita voturilor ale 20 de consilieri – în principal liberal-democrati şi comunisti. Functia i-a revenit  lui Ghenadie Manoli, PLDM. În cadrul şedinţei de acum 2 ani, liderul fracţiunii PCRM, Oleg Vasilcan s-a arătat convins de necesitatea încă unei funcţii de vice-primar si a combatut dubiile liderului fracţiunii PL Roman Botan, in acest sens.

citeste si: Orhei: Coaliţie “nepartinică” între partide VIDEO

RadioOrhei

Recent Posts

SUA critică Israelul pentru modul în care duce războiul din Fâșia Gaza: „O pierdere oribilă de vieți omenești nevinovate”

Secretarul de stat Antony Blinken a formulat duminică unele dintre cele mai dure critici publice…

13 ore ago

Va da România rachete Patriot Ucrainei? Ciolacu: „Ministrul Apărării are reţineri mari”

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să…

14 ore ago

Semnul cheie care indică că o femeie ar putea fi o psihopată

Datorită naturii lor adesea duplicative, poate fi dificil să identifici un psihopat .  Dar un nou studiu…

3 zile ago

Sondaj: 61% din români susțin și 36% nu susțin ca Republica Moldova să devină în următorii ani membră a UE

Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie arată că 61% din cetățenii României…

4 zile ago

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

5 zile ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

2 săptămâni ago