Select your Top Menu from wp menus

Consilierii locali vor achita din propriul buzunar prejudiciul pentru deciziile adoptate

Aleşii locali vor fi nevoiţi să achite despăgubiri pentru deciziile adoptate care prejudiciază material interesele unităţii administrativ-teritoriale, dacă acesta va fi constatat prin hotărâre de judecată.
Potrivit unei Hotărâri de Guvern privind modificarea mai multor acte legislative, în astfel de cazuri primarul localităţii va trebui să înainteze în instanţă o acţiune în regres împotriva consiliului, consilierii urmând să repare personal dauna cauzată, suma fiind împărţită proporţional numărului de consilieri participanţi la procesul de adoptare a deciziei. În cazul inacţiunii primarului, acţiunea în regres în instanţa de judecată împotriva consiliului va fi înaintată de către oficiul teritorial al Cancelariei de Stat.
Aceleaşi modificări prevăd că pe viitor consilierii locali nu vor mai putea fi consilieri în orice alt consiliu local de orice nivel (În prezent o persoană poate fi atât consilier în cadrul consiliilor de nivelul I – săteşti, comunale ,orăşeneşti cât şi consilier în cadrul consiliilor de nivelul II – raionale).
În Hotărâre se mai menţionează că pe viitor secretarul consiliului raional, secretarul consiliului municipal Chişinău, secretarul consiliului sectorial al municipiului Chişinău şi secretarul consiliului municipal Bălţi nu vor putea deţine calitatea de membru al unui partid politic sau altei organizaţii social-politice sub sancţiunea destituirii din funcţie.
Pentru a intra în vigoare aceste prevederi urmează să fie votate de Parlament, promulgate de Preşedinte şi publicate în Monitorul Oficial


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/consilierii-locali-vor-achita-din-propriul-buzunar-prejudiciul-pentru-deciziile-adoptate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19