Categories: EconomicPoliticȘtiri

Consilier UE: E foarte important ca BNM să devină o instituţie independentă şi tehnocrată

Banca Naţională a Moldovei are o multitudine de instrumente de supraveghere şi, dacă descoperă o bancă cu probleme, trebuie să acţioneze imediat. Este foarte important ca BNM să devină o instituţie independentă şi tehnocrată. De această părere este consiliera UE pe lângă BNM, Aldona Jočienė. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN, consiliera a declarat că pentru procesul de supraveghere e important să existe o abordare anticipativă, bazată pe risc, şi o abordare de judecată, folosind standardele UE.

„În foaia de parcurs privind acţiunile prioritare de reformă sunt prezentate cele mai importante măsuri care trebuie luate pentru relansarea negocierilor cu FMI. Rezolvarea problemelor din sectorul bancar e o prioritate. Deci, în acest sens BNM a pregătit deja strategia de diminuare a vulnerabilităţilor din sectorul bancar şi lucrează în această direcţie foarte strâns cu FMI”, a notat Aldona Jočienė.

Consiliera a comunicat că BNM a luat anumite decizii privind studiile de diagnoză la cele trei bănci aflate sub supraveghere – Agroindbank, Moldindconbank şi Victoriabank. „Problema principală a acestor trei bănci sub supraveghere este transparenţa acţionariatului. Obţinerea acestui lucru nu este o misiune uşoară. În Europa, spre exemplu, dacă a fost identificată o problemă, ea devine prioritate şi nu va fi abandonată până nu se rezolvă”, a spus consiliera.

Aldona Jočienė susţine că, atunci când sunt depistate probleme în legătură cu acţionariatul, este foarte important să se depisteze cine sunt beneficiarii finali şi să existe aceste exerciţii de transparenţă a acţionariatului. E foarte important de a depista dacă sunt anumite pierderi ascunse sau contracte ascunse de bănci şi de a rezolva aceste probleme în faze incipiente. Dacă în sectorul bancar există netransparenţă, apare riscul ca beneficiarii să folosească banii deponenţilor în scopuri personale, să participe în spălări de bani şi alte activităţi infracţionale.

Dacă în Republica Moldova se doreşte rezolvarea din rădăcini a problemei, este nevoie acută de a atrage investitori instituţionali pentru o transformare semnificativă a sectorului bancar, a mai spus consiliera UE pe lângă BNM.

26 de consilieri europeni de nivel înalt acordă, din martie anul curent, asistenţă conducătorilor instituţiilor statului, inclusiv premierului. Scopul proiectului este sprijinirea autorităţilor Republicii Moldova în implementarea agendei de reformă în domeniul integrării europene, în special în dezvoltarea capacităţilor de realizare a Acordului de Asociere cu UE.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: beneficiile compostului din frunze

Sfârșit de octombrie, copacii se dezgolesc, iar curțile și grădinile oamenilor se umple cu frunzele…

2 zile ago

Fost deputat către Maia Sandu: ce vă încurcă să ieșiți, tot până duminică, din alianțele cu Dodon din cele circa zece consilii raionale? Vă simțiți bine cu Dodon acolo?

Componența echipei guvernamentale ar putea fi modificată după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale,…

2 zile ago

Observații ale Misiunii OSCE/ODIHR: Președinta în exercițiu și opțiunea ”da” au fost favorizate mediatic

Misiunea Internațională de Observare a Alegerilor OSCE/ODIHR a publicat o Declarație cu constatări și concluzii…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al raionului Orhei, Ion Lazarenco Tiron susține că soția sa a fost inclusă eronat în „lista lui Șor”

Înotătorul Ion Lazarenco Tiron susține că soția sa, Angela Lazarenco, a fost inclusă eronat în…

3 zile ago

Ofițerii CNA au dat buzna în mai multe localități din Orhei, Rezina și Nisporeni. Percheziții au loc și în Chișinău

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) desfășoară vineri, 25 octombrie curent, percheziții în municipiul Chișinău, dar…

7 zile ago