Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Consilier PLDM afirmă că conducerea raionului Orhei a fost aleasă grăbit şi illegal

Conducerea raionului Orhei a fost aleasă în grabă şi este ilegală. Asupra acestui fapt stăruie reprezentantul fracţiunii PLDM din Consiliul Raional (CR)Orhei, Ion Frunze.
Ieri, in cadrul emisiunii “Tema de acasă” de la Radio Orhei, Frunze a afirmat că liberal-democratii nici nu s-au aşteptat ca preşedintele şi vicepreşedinţii raionului să fie aleşi în chiar prima şedinţă de constituire a CR Orhei, dat fiind că acest lucru contravine legii. Acesta a mai lăsat să se înţeleagă că pentru cei patru demnitari din fruntea raionului şi-au dat voturile din interese meschine şi unii consilieri din afară alianţei majoritare.
În cazul în care chestiunea ar fi fost discutată în modul cuvenit într-o şedinţă următoare, fracţiunea PLDM, care ca şi PDM este constituită din 9 consilieri, ar fi avut şansa să-şi convingă colegii din CR că are capacităţi pentru a participa la guvernarea raionului, susţine Ion Frunze.
Consilierul a mai declarat că fracţiunea PLDM nu va boicota şedinţele CR Orhei şi că va participa la procesul de luare a deciziilor în interesul cetăţenilor din raion. Asta chiar dacă nu recunoaşte actuala conducere şi, în situaţia în care cererea prealabilă va fi respinsă de CR Orhei, va contesta în instanţa de judecată legalitatea aflării în funcţii a preşedintelui şi vicepreşedinţilor raionului.
Amintim că la scurt timp după alegerile generale locale din 14 iunie, a fost convocată şedinţa de constituire a CR Orhei. În cadrul acesteia a fost anunţată crearea alianţei majoritare “ProEuropa”, constituită din 9 consilieri PDM, 6 PL şi 4 PPEM, şi alese comisiile de specialitate. În aceeaşi şedinţă din data de 2 iulie curent, cu votul covârşitor al alianţei, au fost aleşi preşedintele raionului de la PDM, doi vice-presedinti de la PL şi unul de la PPEM.

RadioOrhei

Recent Posts

Astăzi în Republica Moldova este marcată Ziua Comemorării Victimelor Stalinismului

În Republica Moldova astăzi este marcată Ziua Comemorării Victimelor Stalinismului. Aceasta este prilejuită comemorării celui…

4 ore ago

Și în preajma alegerilor din toamna curentă, numărul alegătorilor din raionul Orhei îl depășește pe cel al populației cu reședința obișnuită

Numărul alegătorilor din raionul Orhei în continuare îl depășește pe cel al populației cu reședința…

3 zile ago

O aleasă a PAS nu mai vrea să fie consilieră la Ciocîlteni, Orhei

O consilieră aleasă pe lisa PAS în consiliul comuncal Ciocîlteni, a renunțat la mandatul său.Comisia…

4 zile ago

Transportatorii nu renunță la proteste, deși au purtat discuții cu vicepremierul Bolea: „Nu mai credem în promisiuni”

Transportatorii auto anunță că nu renunță la protestele din centrul Chișinăului, programate pentru data de…

4 zile ago

În 5 localități din raionul Orhei, săptămâna curentă se organizează examinări radiodiagnostice gratuite a cutiei toracice

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele…

6 zile ago