Select your Top Menu from wp menus

Conflictul transnistrean poate şi trebuie soluţionat, Oazu Nantoi

Conflictul transnistrean poate şi trebuie soluţionat şi în acest sens există scenarii realiste, însă nu ai cui să le propui, la Chişinău în primul rând. Declaraţia a fost făcută de Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă. Potrivit analistului, Republica Moldova este un stat captiv şi, dacă s-ar accepta acordarea unui statut juridic special regiunii transnistrene, după cum s-a enunţat anterior, va deveni un pseudostat, fără şanse într-o perspectivă cât de cât clară de a deveni un stat real, transmite IPN.

„Asistăm la concurenţa diferitelor interese geopolitice pe fundalul incompetenţei şi complicităţii conducerii Republicii Moldova”, a declarat Oazu Nantoi.

Referindu-se la conceptul federalizării, Oazu Nantoi a declarat că în cazul Republicii Moldova nicidecum nu este vorba despre soluţionarea conflictului. „Noi vorbim despre conservarea viciilor moştenite din trecutul sovietic şi amplificate de regimul autoritar existent în stânga Nistrului şi susţinut de Federaţia Rusă. Şi conservarea acestor vicii, integrarea lor în spaţiul statal al Republicii Moldova, provoacă moartea proiectului de statalitate”, a notat analistul.

Potrivit lui, federalizarea nu presupune soluţionarea conflictului, ci distrugerea statului. În opinia sa, federalizarea înseamnă sfârşitul statalităţii, înseamnă protectoratul rusesc.

În iulie, ministrul afacerilor externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a întreprins o vizită în Republica Moldova, în calitatea sa de preşedinte în exerciţiu al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. După întrevederea cu premierul Pavel Filip, oficialul a declarat că Germania consideră că regiunii transnistrene trebuie să i se acorde un statut special, însă doar în cadrul Republicii Moldova ca stat suveran şi integru teritorial.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunţat ulterior că în următoarea jumătate de an Chişinăul şi Tiraspolul nu vor discuta despre un statut special pentru regiunea transnistreană, deoarece la finele anului la Tiraspol urmează să aibă loc alegerea noului lider transnistrean.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/conflictul-transnistrean-poate-si-trebuie-solutionat-oazu-nantoi/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19