Categories: SocialȘtiri

Conflict de interese la „Moldexpo”

Firmele directorului executiv al Î.S. „Moldexpo”, Arcadie Andronic, s-au ales cu hectare de pământ pe gratis pe teritoriul centrului expozițional.
Datornici, dar privilegiați
SRL „Poliproject Exhibition” și SRL „Exposervice”, ambele fondate de Andronic (potrivit datelor de la Camera Înregistrării de Stat), sunt chiriași mai vechi ai „Moldexpo”. Chiar dacă, de ani de zile, firmele nu își onorează conștiincios obligațiile contractuale, acumulând datorii de peste un milion și jumătate de lei la plata chiriei pentru terenurile arendate și expozițiile desfășurate aici, întreprinderea de stat nici nu se gândește să rezilieze contractele cu rău-platnicii. Ba mai mult, potrivit datelor de la „Cadastru”, una dintre firmele fondate de Andronic a obținut drept de superficie (adică drept de folosire cu titlu gratuit – n.r.) asupra a 1,27 hectare de pământ de pe teritoriul complexului expozițional.
Proiect nerealizat
„Poliproject Exhibition” se numără printre firmele care în urmă cu cinci ani și-au asumat angajamentul de a transpune în viață planurile Guvernului de a deschide pe teritoriul „Moldexpo” un orășel de business și divertisment care să reprezinte principala atracție turistică a capitalei.
În 2008, în urma unui concurs investițional organizat de „Moldexpo”, firma actualului director al întreprinderii de stat a fost selectată pentru a construi, până în 2010, un nou centru expozițional și de afaceri cu pavilioane noi, centru de congrese și galerii de sticlă. Investițiile „Poliproject Exhibition” pentru aceste obiective urmau să fie de 6,8 milioane de euro.  Pentru realizarea proiectului, „Moldexpo” i-a oferit în arendă firmei 1,27 hectare de pământ pe o perioadă de 99 de ani. Chiar dacă au trecut trei ani de când termenul de realizare a proiectului a expirat, pe terenul transmis în gestiune companiei nu s-a făcut nimic.
A vrut să-și scoată banii
Ba mai mult, din 2010, de când Andronic a ajuns administrator al „Moldexpo”, întreprinderea de stat a făcut mai mulți pași în întâmpinarea firmei acestuia. În primul rând, a extins termenul de realizare a proiectului până în 2016. A extins și termenul de achitare a datoriilor acumulate de firmă la plata arendei. De asemenea, se arată într-un raport al Curții de Conturi, a existat și o încercare de a elimina garanția bancară de peste 68 de mii de euro depusă de companie pentru realizarea proiectului. Consiliul de administrare al „Moldexpo” a oprit ilegalitatea la timp.
Concurenți cu același șef
De altfel, firmele fondate de Andronic desfășoară același gen de activitate ca și „Moldexpo”: organizarea și desfășurarea de expoziții. Acum trei ani, când Ministerul Economiei a aprobat numirea lui Andronic în funcția de director al întreprinderii de stat, mai mulți angajați ai „Moldexpo” au atenționat comisia de concurs asupra conflcitului de interese care ar putea exista în cazul numirii patronului unor firme concurente ale „Moldexpo” la șefia acestei instituții.
Angajaţii „Moldexpo” menționau atunci că le e frică de faptul că noul director fie nu va mai întoarce datoria firmelor sale, fie va încerca să falimenteze întreprinderea de stat pentru a-şi înlătura concurentul principal de pe piaţă.
Astăzi, la „Moldexpo” organizează expoziții doar două companii – cea de stat și firma lui Andornic. Pentru anul curent, „Poliproject Exhibition” are planificate șapte expoziții pe teritoriul „Moldexpo”, iar întreprinderea de stat încă 13.
Dreptul de superficie, acordat de predecesor
Andronic nu a fost de găsit pentru a răspunde la întrebările portalului Moldova Curată. Secretara acestuia a comunicat că directorul este în concediu.
Adjunctul directorului „Moldexpo”, Valentin Căinărean, a evitat să vorbească prea mult despre afacerile șefului său. „Pot doar să vă spun că dreptul de superficie asupra terenului acordat în chirie firmei „Poliproject Exhibition” a fost acordat până la numirea domnului Andronic în funcția de director al „Moldexpo”, iar încercarea de eliminare a garanției bancare pentru contractul de investiții semnat de această firmă s-a făcut deja pe timpul acestuia”, ne-a declarat Căinărean, precizând că în ultimul timp firma lui Andronic și-a plătit o parte din datorii.

sursa: moldovacurata.md

RadioOrhei

Recent Posts

La Kiev și în capitalele occidentale ar exista convingerea că acțiunile de luptă din Ucraina vor înceta anul viitor

Portalul RBK Ucraina a publicat un amplu articol dedicat situației din Ucraina și posibilelor scenarii…

6 ore ago

La Orhei accidentul în care au decedat două persoane ce erau transportate în remorcă nu îi învață minte pe alții

Câteva persoane erau transportate în remorca unui tractor, în amiaza zilei de astăzi pe strada…

9 ore ago

83 de secții de votare vor fi deschise în raionul Orhei pentru alegerile din 20 ooctombrie. Vezi lista

Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Orhei a aprobat lista secțiilor de votare pentru alegerile din…

3 zile ago

Cutremur în Vrancea , resimțit și în centrul R.Moldova. Pot urma replici

Un cutremur a avut loc în zona seismică Vrancea din România, informează Adevărul. Cutremurul, cu…

3 zile ago

Comunicat DSE Orhei: săptămâna trecută pompierii au lichidat mai multe incendii din sectorul locativ

Săptămâna precedentă activitatea pompierilor din Orhei a început cu intervenirea la lichidarea a două incendii…

4 zile ago