În rezultatul testărilor de laborator a probelor biologice, efectuate la Centrul Naţional de Sănătate Publică la toţi bolnavii (10), internaţi până la data de 10.09.2014 cu suspecţie la Antrax (4 în IMSP SR Cahul şi 6 bolnavi în IMSP SCBI „Toma Ciorbă” din mun. Chişinău), prin tehnici de biologie moleculară (reacţia de polimerizare în lanţ), a fost depistat ADN-ul agentului cauzal al antraxului – Bacillus anthracis.
De asemenea, prezenţa Bacillus anthracis a fost depistată anterior şi în probele prelevate din carnea şi pielea viţelului şi recent din carnea de mioară, sacrificate în satul Vadul lui Isac.
Cercetarea epidemiologică, tratamentul specific al bolnavilor, supravegherea medicală şi tratamentul profilactic a persoanelor, identificate contacte în focar, precum şi investigaţiile de laborator a materialelor prelevate din mediu şi de la bolnavi, continuă.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…