Procurorul general, Eduard Harunjen, a fost internat în spital. Informaţia a fost confirmată pentru AGORA de şefa aparatului Procuraturii Generale, Oxana Ţurcanu.
„Este internat în spital. Este în concediu de boală. Diagnoza nu o putem spune, fiindcă sunt date cu caracter personal”, a fost singurul comentariu pe care ni l-a oferit Oxana Ţurcanu, pentru AGORA.
Activistul Ştefan Gligor a scris însă că Harunjen ar fi fost internat în secţia Cardiologie a Spitalului Cancelariei de Stat. „Din câte înţeleg, mizează pe faptul ca va putea contesta o eventuală eliberare din funcţie pe motiv de concediu medical”, a scris acesta pe Facebook.
Amintim că, şi în mai 2018, Eduard Harunjen a fost internat în spital. Atunci, acesta trebuia să vină în Parlament şi să prezinte deputaţilor raportul de activitate a Procuraturii pentru anul 2017.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…