Președintele Parlamentului Andrian Candu, președintele țării, Nicolae Timofti și prim-ministrul Valeriu Streleț au semnat Apelul public pentru dialog social, prin care cheamă implicarea clasei politice și a societății civile pentru identificarea în comun a soluțiilor de rezolvare a disputelor și de ieșire din impasul în care se află astăzi Republica Moldova, transmite IPN.
Potrivit Parlamentului și Guvernului, autoritățile invită sectorul asociativ civic, clasa politică, mediul academic, asociațiile de creație, partenerii sociali (sindicatele și patronatele) și alți actori publici relevanți să participe la lansarea unui dialog deschis, menit să pună bazele unei platforme comune, pentru a consolida societatea și a crea condiții pentru dezvoltarea stabilă a țării.
„Pentru a demonstra voință și deschiderea în vederea soluționării problemelor constatate, acționând în spiritul responsabilității pentru soarta țării și a cetățenilor săi, noi, ca reprezentanți ai celor mai importante instituții ale statului, vom semna, pe platforma de dialog creată, un Pact social intitulat „Pentru Moldova”, se arată în Apelul semnat de primele persoane în stat.
Prima întrunire a membrilor platformei de dialog creată este preconizată pentru data de 13 octombrie.
Direcția Situații Excepțională mun. Orhei a IGSU continuă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, activitățile…
Campania de împădurire din localitatea Mălăiești, raionul Orhei, anunțată cu fast de autorități în toamna…
Începând cu 12 octombrie curent, în punctele de trecere a frontierei externe a Uniunii Europene…
Octombrie a intrat în toamna curentă cu ploi și vreme rece, iar prin localități se…
Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…