Select your Top Menu from wp menus

Conducerea fracţiunii majoritare din CO Orhei, mai bogată numeric şi geografic

MSPR “Ravniopravie”, care a reuşit să propulseze la conducerea Orheiului 13 consilieri proprii şi care împreună cu singurul socialist din Consiliul Orăşenesc (CO) au format fractiunea ”Pentru Orhei ”, are nu doar denumire, ci şi un conducător în plus faţă de alte două fracţiuni din forul local.
În timp ce atât conducerea fracţiunii PL, cât şi cea a PLDM sunt constituite dintr-un preşedinte şi un secretar, fracţiunea majoritară mai are un vice-preşedinte. Acesta este Evgheni Pisov, cunoscut orheienilor datorită faptului că până în 2007, cand comuniştii au pierdut alegerile, a fost presedinte al raionului Orhei.
Despre alţi doi consilieri de la vârful fracţiunii Pentru Orhei se cunosc, deocamdată, puţine lucruri. Preşedintele, Igor Grigoriev, al doilea în lista candidaţilor Ravnopravie care au acces în CO Orhei, locuieşte în Chişinău şi este temporar neangajat. Secretarul, Ludmila Melnic (a 9-a în listă), locuieşte în Orhei şi este iantreprenoare cu întreprindere individuală omonimă.
Amintim că în rezultatuil scrutinului local de la mijlocul lunii iunie, la cârma oraşului Orhei au fost aleşi 13 consilieri Ravnopravie, câte 3 de la PLDM şi PL, câte 2 de la PPEM şi PD şi câte unul de la PSRM, PCRM, BE Lista Poporului şi PP Partidul Nostru.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/conducerea-fractiunii-majoritare-din-co-orhei-mai-bogata-numeric-si-geografic/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19