Ministerul român al Educației a făcut publică, recent, Metodologia de școlarizare a tinerilor de origine etnică română și a cetățenilor români cu domiciliul în străinătate1, în învăţământul din România, în anul şcolar/universitar 2012 – 2013.
Astfel, înscrierea în învăţământul preuniversitar se realizează după cum urmează:
a) la inspectoratul şcolar judeţean pe raza căruia se află unitatea de învățământ, pentru cei care doresc efectuarea/continuarea studiilor preuniversitare în România pe locuri fără bursă;
b) la sediul misiunilor diplomatice ale României din Republica Moldova: Chișinău, Bălți și Cahul pentru absolvenții clasei a IX-a din Republica Moldova sau la Inspectoratul Şcolar al judeţului Iaşi, pentru absolvenții clasei a VIII-a din România și care doresc continuarea studiilor în învăţământul liceal (începând cu clasa a IX-a), pe locuri cu bursă.
Pentru absolvenții de studii gimnaziale din Republica Moldova, admiterea se realizează fără examen, prin concurs de dosare, respectiv prin repartizare computerizată.
Admiterea candidaţilor în învăţământul liceal se realizează luând în considerare media de admitere.
Comisia de admitere afişează listele provizorii cu rezultatele admiterii la data de 06 august.
1. Pentru studii universitare de licenţă:
a) Absolvenţii de studii liceale din România, cu diplomă de bacalaureat sau diplomă echivalentă cu aceasta, se înscriu direct la universităţile din România, care organizează concurs de admitere, pe locurile cu bursă, respectiv pe locurile fără bursă repartizate de M.E.C.T.S. în acest scop, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, conform metodologiei de admitere proprie fiecărei instituții de învățământ superior.
Pentru anul universitar 2012 – 2013 a fost alocat, la nivel național, un număr de 500 de locuri de studii, din care 300 de locuri cu bursă și 200 de locuri fără bursă.
b) Absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat din Republica Moldova, obținută în urma finalizării a 12 clase, precum și absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat obținută în alte state și recunoscută de către Ministerul Educației din Republica Moldova, se înscriu la sediile misiunilor diplomatice ale României din Republica Moldova pe locurile cu bursă, respectiv pe locurile fără bursă, repartizate de M.E.C.T.S. în acest scop. Fiecare candidat depune un singur dosar la Consulatul General al României de la Chișinău, Bălţi sau Cahul. În cazul în care un candidat depune mai multe dosare, acesta este eliminat din concurs.
Admiterea/selecţia la studii universitare de licenţă, ca bursieri ai statului român, a absolvenţilor de liceu din Republica Moldova se efectuează de Comisia mixtă M.A.E. – M.E.C.T.S. – D.R.P. prin concurs, pe bază de dosar, după următoarele criterii: Performanţele şcolare deosebite: participarea la concursuri internaţionale; Media generală de admitere (MGA); Opţiunile candidaţilor; Numărul locurilor repartizate de M.E.C.T.S. pe universităţi/domenii de licență.
2. Pentru studii universitare de masterat/rezidenţiat:
a) Pentru studii universitare de masterat, absolvenții cu diplomă de licenţă din România se înscriu direct la instituţiile de învăţământ superior din România, care organizează concurs conform metodologiei proprii de admitere, pe locurile cu bursă, respectiv pe locurile fără bursă alocate de M.E.C.T.S. în acest scop.
b) Absolvenții cu diplomă de licență obținută în Republica Moldova sau în alte state nemembre ale U.E. se pot înscrie la studii universitare de masterat pe locuri cu taxă în lei, în cuantum stabilit pentru cetățenii români.
Pentru anul universitar 2012 – 2013 a fost alocat, la nivel național, un număr de 550 de locuri de studii, din care 50 de locuri cu bursă și 300 de locuri fără bursă pentru studii în România, 200 de locuri cu bursă pentru extensiunile universitare de la Bălți și Cahul.
3. Pentru studii universitare de doctorat:
Absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă din România se înscriu direct la instituțiile de învățământ superior de stat acreditate din România, care organizează concurs, pe locurile alocate de M.E.C.T.S. în acest scop.
Absolvenții cu diplomă de licență obținută în Republica Moldova sau în alte state nemembre ale U.E. se pot înscrie la studii universitare de doctorat pe locuri cu taxă în lei, în cuantum stabilit pentru cetățenii români.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…