Select your Top Menu from wp menus

Condiţii noi de înregistrare la medicul de familie

Campania Națională de Asigurări în Medicină anunță că, începând din 27 ianuarie, moldovenii îşi pot schimba medicul de familie şi instituţia medico-sanitară primară pe tot parcursul anului, peste şase luni de la ultima schimbare/înregistrare. Prevederea a fost inclusă în noul regulament privind înregistrarea persoanei la medicul de familie, transmite IPN.

Conform regulamentului, persoanele care se vor înregistra pentru prima dată sau îşi vor schimba medicul de familie în cadrul aceleiaşi instituţii medicale vor depune cererea la medicul ales şi vor beneficia de serviciile acestuia începând cu data acceptării cererii de către medic.

Totodată, cetăţenii care vor opta pentru serviciile unui medic de familie dintr-o altă instituţie medico-sanitară vor beneficia de serviciile medicului ales din momentul efectuării modificărilor în sistemul informaţional al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. Pentru aceasta ei vor depune personal cererea la serviciile de relaţii cu beneficiarii ale CNAM. Acestea se află în cadrul agențiilor teritoriale ale CNAM (șapte la număr), în cadrul fostelor centre ale medicilor de familie (actualmente centre de sănătate) sau în cadrul spitalelor raionale. Astfel vor fi excluse cazurile de înregistrare a persoanelor pe listele medicilor de familie în lipsa vreunei cereri depuse în acest scop.

Amplasarea serviciilor de relații cu beneficiarii ale CNAM poate fi verificată pe pagina electronică a instituției.

O altă noutate introdusă de regulament se referă la faptul că pe parcursul următorilor cinci ani toţi cetăţenii îşi vor reconfirma voinţa de a fi înregistraţi pe lista medicului de familie prin completarea cererii de model nou. Aceasta va fi depusă la medicul de familie şi ataşată la cererea iniţială, făcută anterior intrării în vigoare a regulamentului.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/conditii-noi-de-inregistrare-la-medicul-de-familie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19