Spatiu bine amenajat, dotat cu echipament si mobilier modern – in aceste conditii activeaza de la mijlocul lunii curente Sectia de Evidenta si Documentare a Populatiei (SEDP)din Orhei.
Suprafata noului oficiu, situat pe bulevardul M. Eminescu,10 este de aproape 2 ori mai mare decat cea a localului vechi care avea 150 m2 . Aici, in 8 incaperi spatioase, lucreaza 14 angajati, care au menirea de a deservi populatia din raionul cu cel mai mare numar de locuitori din republica.
Sefa SEDP Orhei, Ala Stirbate, a spus ca noul sediu este inchiriat. Chiria costa aproximativ 5 euro/1metru patrat, iar suprafata totala a sediului este de 250 metri patrati. Suprafata mai mare , a declarat Stirbate, este mai benefica pentru munca celor 14 angajati ai institutiei. In acelasi timp, conditiile create corespund necesitatilor de deservire a populatiei din zona atribuita subdiviziunii de la Orhei a I.S. “Registru”.
Lucrarile de amenajare a noului oficiu SEDP Orhei au inceput in anul trecut. Transferul a avut loc pe 17 februarie curent, iar deschiderea solemna – pe 22 februarie.
Potrivit datelor oficiale, in 2011, SEDP Orhei a prestat cca 106 mii de servicii, a eliberat peste 95 mii de buletine de identitate si aproape 73 mii de paşapoarte.
Conform datelor preliminare ale Biroului National de Statistica, la 1 ianuarie 2012, in raionul Orhei locuiau 125 800 de persoane.