O femeie a fost condamnată la 8 ani şi jumătate de închisoare pentru că și-a însuşit ilegal peste un milion de lei de la agentul economic la care activa în calitate de contabilă.
Potrivit Procuraturii sect. Centru, femeia, în vârstă de 43 de ani, a falsificat în perioada 2006-2009 semnătura directorului comercial în cecuri şi delegaţii. Cu actele false, inculpata, folosindu-se de situaţia de serviciu, a sustras din bancă 1211500 lei de pe contul agentului economic la care era angajată.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…